Au căzut pe capete la examenul pentru şefia caselor judeţene de sănătate

Oana Mihnea

Examenul pentru conducerea caselor judeţene de sănătate din ţară le-a pus beţe în roate tuturor candidaţilor. După susţinerea probei scrise, nici unul dintre participanţi nu a fost declarat admis, deoarece nu a făcut minimum de 70 de puncte necesare promovării.
Din totalul celor 47 de candidaţi cărora le-au fost aprobate dosarele de participare la examen, 15 au fost absenţi, iar restul au fost declaraţi respinşi. Între aceştia se numără şi actualul director interimar al CJAS Hunedoara, Ecaterina Cumpănaşu (foto). Ea a reuşit să acumuleze 17,25 puncte. Examenul scris a avut şase subiecte care trebuiau rezolvate în trei ore şi au avut o dificultate ridicată. Şi totuşi, nu subiectele complexe au fost principala problemă, ci baremul de corectare, care a fost unul foarte strict. „Pentru mine, a fost cel mai greu examen la care am participat, însă sunt mândră de mine şi de punctajul acumulat. Experienţa aceasta nu reprezintă decât un câştig, un exerciţiu intelectual care îmi va fi de folos în viitor. A fost un concurs serios, corect, cu subiecte ample. Nu regret că m-am înscris“, a declarat Ecaterina Cumpănaşu.
Până CNAS va veni cu noi directive, Ecaterina Cumpănaşu va rămâne preşedinte delegat al CJAS Hunedoara. În condiţiile de faţă, cel mai probabil, Casa naţională va organiza un nou concurs pentru ocuparea posturilor de conducere.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Auzi si la incompetenta asta...cica-i mandra ca a luat nota unu!
    Vai si amar de institutiile conduse de handicapate ca astea!
    Ar trebui trimisa la plimbare, nu lasata sefa mai departe.

  • Nu pot sa cred ca o incompetenta ca individa asta e directoare! Efectiv sunt scarbit de astfel de specimene. Ce incredere sa mai ai in institutiile statului daca sunt conduse de astfel de nulitati? Si, pe deasupra, mai e si nesimtita. Cica-i mandra! Nesimtita! JOS INCOMPETENTII!!

  • Evident că nu subiectele complexe au fost problema! Nici măcar baremul de corectare "strict"... Doamna Ecaterina Cumpănașu a fost problema.

  • ,, A fost un concurs serios, corect..."
    D-na ec.ECATERINA CUMPANAS Doctor in Economie,
    Rezulta din declaratia dumneavoastra, ca examenele care l-ati promovat de-a lungul anilor pentru a ,,ingriji" si imparti fondurile asigurarilor de sanatate ca DIRECTOR ECONOMIC, cu o vechime de peste 15 ani,au fost examene sau concursuri NESERIOASE SI INCORECTE?
    Oare puteti fi mandra ca sunteti doctor in economie si obtineti o note de 1,17?
    Cum crede aceasta doamna ca poate aparea in fata asiguratiilor gestionandu-le fondurile? Sau cum vor proceda asiguratii, spitalele , furnizorii de servicii medicale , vor face anticamera la nota 1.17?
    Va rugam doamna sa va dati demisia de onoare.

    Va rugam doamna sa va dati demisia de onoare.

  • Ma scuza-ti doamna , am gresit nota q-ti obtinut 1.7.

    Cu toata gresala, imi permit sa va rog frumos,

    sa va dati DEMISIA

  • Cand nu sti nimic ,te mandresti cu nota 1 ,e rusinos ce interlopi sunt legitimati in functie publica la stat . Dativa demisia sa nu vo cerem noi in public in zilele urmatoare .

    Sfantul Dreptatii !

  • 99% dintre doctoranzii Hunedoreni, membri de partid la dată obținerii titlului (1990-2016), au obținut titlul `in fals`. Dar sunt văzuți ca zei. Ei nu dau examene, sunt numiți. Și când dau examene (netrucate) iau notă unu. Politruci ordinari.

  • Vreau sa imi cer scuze public pentru faptul ca am sustinut-o pe Kati la conducerea CJAS Hunedoara! In general, ne selectam membrii de partid cu atentie. Doamna Cumpanasu a fost director economic la Casa si a venit cu adeziunea la noi la partid, ca sa o mentinem in functie. Mie mi s-a parut de la inceput o oportunista... Dar am zis sa ii acordam o sansa. Oricum nu aveam un om pregatit pentru acest post. A promis ca o sa invete. Putin fastacita, oarecum naiva, a recunoscut de la inceput ca nu prea stie cu ce se mananca "sanatatea". Vroia sa fie sefa. Am zis OK. Ce sa mai zic...? Inca o data, scuze.

  • noa vedeti dragi mosului asa sint toate lichelele astea ,in toate domeniile ,vor sa fie numiti interimar ca apoi sa si ,,legalizeze" numirea pe functie prin tot felul de cursuri pe care le fac. Ex sint nenumarate (OAMENI PUSI DE MOLOT) Lazea inginer metalurg,director de spital judetean, nelu ardelean buldozerist in cariera de piatra, director de teatru,ce o avea smecherul asta cu cultura,si altele si altele si tot asa va fi la anul si la multi ani

  • Domnule LAURENTIU NISTOR,
    Scuze pentru ce?
    A mers in numele partidului sa fie sefa peste bugetul Casei de Asigurari?
    Asa se face?
    Adica partidul te mentine in functie,CHIAR DACA NU PREA STIE CU CE SE MANANCA , de aceea a ramas director economic, acum intelegem cum se face.
    Domnule , va rugam retrageti membrul si din functia de Director relatii Contractare, cu el va aflati in aceeasi situatie, sustineti un om care chiar nu are nimic de a face cu aceasta pozitie.
    Domnul BRATILA ADRIAN intelege nimic din sistem, vorbeste cu colegii din alte judete .
    Domnule NISTOR va rugam solicitati DEMISIA domnului BRATILA ADRIAN si a ECATERINEI CUMPANAS.
    Ca sa intelegeti si dumneavoastra cu ce se mananca sanatatea , va spunem ca postul pe care il ocupa si acest personaj al dumneavoastra este cel mai important in Casa de Asigurari.
    Cu siguranta, se vede ca nu aveti decat personaje de acest gen:PROSTI ,INCOMPETENTI SI OPORTUNISTI.

    Atentie! Vor fi examene corecte si pentru celelalte posturi,
    Nu lasati sa participle Domnul Bratila , ne vom face judetul de rusine.

    Solicitati Impreuna cu noi DEMISIA imediata a celor doi BRATILA ADRIAN si CUMPANAS ECATERINA ( cu un doctorat in economie)

Recent Posts

Șofer bănuit că s-a urcat la volan sub influența alcoolului, de două ori în aceeași zi, reținut de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au depistat în flagrant delict, în data de 2…

2 ore ago

ȘOFERI DEPISTAȚI CU VITEZĂ EXCESIVĂ PE AUTOSTRADA A1, SCOȘI DIN TRAFIC

*În contextul minivacanței de 1 Mai, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva au…

2 ore ago

Turiști sancționați pentru deplasare ilegală cu ATV-uri în zona montană

La data de 01.05.2026, jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Vața de Jos…

18 ore ago

POLIȚIȘTII INTERVIN FERM PENTRU COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE ȘI PROTEJAREA VICTIMELOR

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila   La data de…

o zi ago

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

2 zile ago