Atunci să te ții! Primarul ales al Devei, Lucian Rus: Am primit filmări de la turiști, în care se vede cum sar piese din calea de rulare a telecabinei de pe Cetate

Primarul ales al municipiului Deva, Lucian Rus (foto), a declarat, la emisiunea „Provocare” de la Antena 3 Deva CNN că nu acceptă ca tele­ca­bina de pe Dealul Cetății să fie lăsată să funcționeze în condițiile în care viețile turiștilor sunt puse în pericol.

„Nu ne jucăm cu viața oamenilor”
„În cadrul Ministerului Economiei, An­treprenoriatului și Turismului, ges­tio­nez Master Planul de Investiții în Tu­rism. Foarte multe administrații locale din țară au depus proiecte care privesc investiții în telecabine, cum avem noi la Deva. Știu ce înseamnă oferte în acest domeniu, pentru că le văd, le analizez. M-am uitat la devizele de lucrări. Care sunt diferențele între proiectele de­puse și proiectul realizat la Deva. Diferențele sunt foarte mari. Voi vedea de la 1 noiembrie, când voi veni la pri­mărie, care sunt caracteristicile teh­nice pe care le-au solicitat cei de la primărie. Am exemple clare de tele­ca­bine care funcționează și voi face această analiză. Nu avem voie să ne jucăm cu viața oamenilor. Am primit filmări de la turiști care au vizitat Deva și în respectivele filmări se vede cum în timp ce urcă cu telecabina sar piese din calea de rulare. Este un lucru extrem de grav pe care trebuie să-l tratăm cu cea mai mare seriozitate”, a spus primarul ales al reședinței de județ.

Sistematizare a orașului
Lucian Rus a mai spus că de o lună a început radiografia primăriei. „Discut cu reprezentanții multor ministere, cu cei de la ADR Vest, privind posibilitățile de finanțare europeană pentru proiec­tele de viitor. Împreună cu mai mulți ar­hitecți care vin benevol alături de mine, am început să creionăm o sistema­ti­zare a orașului, o gândire diferită a tu­tu­ror cartierelor, a zonelor verzi și a pro­blemelor din municipiul Deva. Anul vii­tor municipiul Deva va trebui să ram­burseze o serie de credite. În acest sens, am demarat discuții cu repre­zen­tanții Băncii Europene de Investiții, Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Mondială pentru o reeșalonare a creditelor. Pentru că anul viitor va fi cel mai dificil pentru Deva! Avem nevoie de bani pentru co­finanțarea proiectelor pe care le pre­gătim. Nu am intrat în această com­pe­tiție doar ca să câștig! Am intrat în a­ceastă competiție electorală să fac lucruri bune pentru Deva și pentru deveni”, a adăugat Lucian Rus. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Echipaje de pompieri ai Secției Ilia au intervenit, în această dimineață,pentru stingerea unui incendiu izbucnit la magazia unui spațiu comercial din localitate

La sosirea echipajelor de stingere ardea generalizat interiorul magaziei unde se aflau depozitate diferite produse…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii de serviciu că un per­sonaj din zonă se dă de ceasul morții, să…

21 de ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a învestit în stadionul din municipiu, astfel…

21 de ore ago

Bulina neagră

F.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire.

21 de ore ago

Mai puțini funcționari în primării, în prefecturi, mai puțini polițiști locali. Mai puțini

Guvernul Bolojan a propus două or­do­nanțe de urgență pentru promovarea tă­ie­rilor din administrație și lansarea…

21 de ore ago

Tineri reținuți după ce au furat o mașină și apoi au abandonat-o pe câmp

Poliţiștii din Simeria au reținut doi tineri de 16 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor…

21 de ore ago