Categories: Actualitate

Atenție la vipere!

Pentru toţi cei care iubesc dru­me­ţiile, Direcția de Sănătate Publică Hunedoara menţine atenţionarea cu privire la prezenţa pe teritoriul jude­ţu­lui Hunedoara a viperei comune (v. berus), care deţine un puternic venin.

Ce spitale au serul antiviperin
„Excursioniştii trebuie să cunoască pericolul pe care îl reprezintă viperele în această perioadă, modalităţile de pre­ve­nire a atacului acestora şi care sunt primele măsuri de ajutor care trebuie luate în caz de muşcătură. Muş­că­turile de vipera impun efectuarea de urgenţă a unui vaccin antiviperin. Reamintim turiş­tilor câteva sfaturi de com­por­ta­ment în cazul întâlnirii cu vi­pera comună, pentru a evita muşcătura de viperă:
– purtaţi bocanci de munte, chiar dacă temperatura ambiantă este ridi­cată;
– efectuaţi permanent un con­trol vi­zual al zonei în care ur­mează să păşiţi;
– nu ridicaţi pietre mari decât după ce, în prealabil, aţi efectuat un control vizual dedesubt, pentru a verifica dacă sunt şerpi;
– dacă intraţi într-o zonă cu vegetaţie înaltă, care nu vă permite verificarea suprafeţei solului, loviţi uşor vegetaţia cu un băţ, astfel şarpele va fugi din ca­lea dumneavoastră. Per­soana muşcată de viperă poate muri în cinci ore, (ve­ninul acesteia este o hemo­toxină), he­mo­globina din sânge formând, îm­pre­ună cu veninul un compus stabil, ceea ce poate duce la sufocare.
Totuşi moartea cauzată de muş­că­tura unui şarpe veninos survine în cazuri rare, mai mult de jumătate din muş­căturile de viperă sunt “uscate” fără inoculare de venin”, anunță cei de la DSP Hunedoara. În cazul că se în­tâmplă să fie cineva mușcat de viperă, important este ca victima să fie dusă la spital. Unităţile sanitare care au în stoc la serviciile de urgenţă ser antiviperin sunt: Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, Spitalul Municipal „Dr.Alexandru Simionescu” Hunedoara, Spitalul de Urgenţă Petroşani, Spitalul Municipal Orăştie şi Spitalul Municipal Vulcan.
(A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

o zi ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

o zi ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

o zi ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

o zi ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

o zi ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

o zi ago