Categories: ActualitateComunitate

Atelierul lui Moș Crăciun, din nou, un mare succes

Atelierul lui Moș Crăciun de la Biblioteca Județeană, din Deva este iar la mare căutare. Copiii, cu mâ­nu­țele lor gingașe, au reușit să facă lu­cruri minunate, pe care le-au expus la târg. Moșul este mândru de ei!

Un strop de lumină

„Zilele care preced Sfânta Săr­bă­toare a Nașterii Domnului reprezintă o perioadă de emoționantă așteptare pentru noi toți. Emoția și nerăbdarea co­piilor, însă, cresc pe măsură ce Crăciunul e tot mai aproape, pe măsură ce că­lă­toria lui Moș Crăciun încărcat de daruri se apropie de sfârșit. Bucuria acestei așteptări copiii o exprimă în va­riate moduri, unul dintre ele fiind plă­cerea de a dărui, de a aduce un strop de lumină în ochii celor dragi. Așa a luat naștere originalul Atelier al lui Moș Crăciun pe care Biblioteca Județeană „Ovid Den­susianu” Hunedoara – Deva, cu spri­jinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Colegiul Național „Decebal” din Deva, l-a ame­najat și în acest mijloc de decembrie în curtea bibliotecii județene”, a spus Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene.

Ingenioși

„Ca orice atelier care se respectă, și acesta a avut meșteri îndemânatici care și-au pus talentul, imaginația și generozitatea în realizarea de obiecte diverse care să simbolizeze în primul rând farmecul Crăciunului. Mâinile pricepute ale elevilor (de la cei mai mici, din clasele pregătitoare, până la cei de clasa a VIII-a) de la Colegiul Național „Decebal” etalează timp de trei zile pe nu­meroasele standuri din curtea bi­blio­­tecii obiecte delicate create din lemn, material textil, hârtie, sticlă, plastic etc. Fiecare obiect ieșit din mâinile micilor meș­teri a fost creat cu in­geniozitate, cu migală, cu multă ima­gi­nație, cu gust artistic. Numeroșilor vizitatori ai aces­tei expoziții sui generis nu le va fi deloc ușor să aleagă între glo­buri, îngerași, clopoței, steluțe, oa­meni de zăpadă, baghete magice, bră­duți de Crăciun, ju­cării, mici tablouri, împletituri, piese textile, obiecte de tot felul care toate dau naștere unei at­mos­fere pline de emoție care îi va bu­cura pe toți cei care au venit și vor veni la Atelierul lui Moș Crăciun”, a adăugat Sebastian Bara. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șefuleț din zona noas­tră face tot ce poate ca șeful…

22 de ore ago

Bulina albă

Dr. Andrei Bolojan, directorul Spitalului CF Simeria Pentru că a reușit să-și facă o echipă…

22 de ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…

22 de ore ago

Hunedorean, membru într-o rețea de fraudă bancară, condamnat la închisoare

Individul din Petroșani, mutat în Bumbești Jiu, a fost judecat la Brașov alături de alți…

22 de ore ago

Hunedorean urmărit internațional – obligat să plătească costurile cu extrădarea

Peste 10.000 de lei a fost obligat hunedoreanul să plătească Ins­pec­to­ratului General al Poliției Române,…

22 de ore ago

Hunedoreancă, la un pas să fie omorâtă în bătaie

Femeia din Certeju de Sus a fost bătută cu o bâtă de baseball de către…

22 de ore ago