Categories: Actualitate

Atacat cu o foarfecă de către propriul frate

Totul a pornit de la o discuție în con­tra­dictoriu între cei doi frați. S-a ajuns la o cear­tă aprinsă care a culminat cu agre­si­u­nea. Unul dintre frați a luat foarfecele și l-a înțepat pe rival în zona toracelui.

L-a iertat
Incidentul care ar fi putut avea urmări tra­gice s-a derulat în vara anului 2019, iar atacatorul a fost acuzat de loviri și alte vio­lențe. Între timp a ajuns după gratii, dar nu în țara noastră. A fost închis într-un penitenciar din Olanda, tot pentru infracțiuni cu violență. ”La data de 05.01.2019, în jurul orei 19:30, în timp ce se afla în locuința situată în mu­ni­cipiul Petroșani, în urma discuțiilor în con­tra­dictoriu cu fratele său C., i-a aplicat acestuia o lovitură cu un foarfece în zona toracelui, provocându-i leziuni care au necesitat pen­tru vindecare un număr de 10-12. Întrucât în cursul judecății cauzei s-a stabilit că incul­pa­tul se află încarcerat în executarea unei pe­dep­se privative de libertate în Penitenciarul P.I.Leeuwarden din Regatul Țărilor de Jos, instanța a dispus desemnarea unui avocat din oficiu pentru inculpat”, se arată în actul de sesizare. Dosarul aflat pe rolul Jude­că­toriei Petroșani a fost soluționat zilele trecute, după ce victima agresiunii a decis să-și ierte fratele și să-și retragă plângerea. În aceste condiții, magistrații Judecătoriei Pe­troșani au dispus încetarea procesului penal față de atacatorul în vârstă de 40 de ani, însă soluția instanței de fond nu este defi­nitivă. (M.Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

2 zile ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

3 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

3 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

3 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

4 zile ago