Atac anonim, murdar, la liderii PSD din judeţ

Maximilian Gânju  

Un scandal de proporţii avea să izbucnească în urmă cu circa două săptămâni, după ce pe site-urile de socializare, sub o identitate falsă, mai mulţi lideri ai PSD Hunedoara au fost denigraţi şi chiar supuşi discriminării pe criterii care intră sub incidenţa legii.
Mai mult, chiar li s-au atribuit declaraţii şi afirmaţii pe care nu le-au făcut niciodată, iar aceştia s-au plâns poliţiştilor, pentru a-l prinde pe cel care a încercat să-i discrediteze. Astfel, la Poliţia Petroşani a fost înregistrată o plângere penală, iar anchetatorii, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, încearcă să dea de urma autorului. Printre cei denigraţi se află şi liderul PSD Petroşani, Ioan Rus, ori preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, sau preşedintele TSD Petroşani, însă plângerea a fost depusă de un alt membru important al social democraţilor din Petroşani. Surse bine informate spun că tentativa de denigrare ar fi pornit chiar de la un membru de partid care şi-a dorit să ajungă pe listele PSD pentru fotoliul de primar al municipiului, însă autorităţile vor stabili cu certitudine dacă este vorba de un om din interior şi cum poate fi tras la răspundere, dat fiind faptul că două dintre „infracţiunile” comise, calomnie şi insultă, au fost dezincriminate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

9 ore ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

9 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

o zi ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

o zi ago