Sorina Popa
Câteva zeci de familii din municipiul Hunedoara vor primi astăzi, în urma repartiţiei aprobate în consiliul local, locuinţe convenabile. Este vorba de locuinţe sociale, cu grad mai ridicat de confort.
Potrivit viceprimarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu (foto), repartiţiile de astăzi vin după o muncă de analiză a tuturor cererilor existente la primărie. „Am avut înregistrate peste 700 de cereri pentru locuinţe sociale. S-au făcut anchete privind aceste solicitări, deoarece fosta administraţie nu a făcut nimic că să se rezolve problemele şi ne-am trezit ca unii cetăţeni aveau cerere din anul 2000 şi nu înaintaseră deloc pe lista respectivă. Ca atare, am schimbat regulamentul de repartizare a locuinţelor sociale şi am făcut curăţenie printre cereri. Şi, din 700 de solicitări, am ajuns să avem doar 150, pentru că mulţi au plecat din ţară sau şi-au rezolvat problema cu spaţiul locativ“, a declarat viceprimarul Hunedoarei.
Un criteriu care a fost pus pe primul plan, când vine vorba de repartiţia locuinţelor convenabile, este acela al veniturilor realizate de familiile care solicită locuinţă primăriei. „Dacă familiile cărora le dăm în chirie asemenea apartamente au cu ce să-şi plătească chiria şi taxele comune, atunci e bine. Altfel, ne lăsau cu datorii de milioane de lei şi trebuie să le achite primăria, ceea ce nu e normal“, a adăugat Dan Bobouţanu.
Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…
Vorbesc gurile rele că doi amici s-au certat, după ce unul dintre ei nu i-a…
Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…
I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…
Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de salubritate când datoriile pentru serviciile oferite…
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în 12…