Astăzi este despre Avram Iancu. Omul, contemporanii, epoca

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedora – Deva, cu sprijinul Consiliului Jude­țean Hunedoara și în par­te­neriat cu Academia Română și Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, or­ga­ni­zează în 13 decembrie 2024, ora 1500, în Sala de Ședințe a Consiliului Județean Hune­doa­ra, un eveniment cultural de ex­cepție, de mare rezonanță pa­triotică: lansarea la Deva a vo­lumului Avram Iancu – un om în­tre oameni. Lucrările con­fe­rinței internaționale „Avram Iancu – 200 de ani de la naș­tere. Omul, contemporanii, e­poca”, Deva, 10 – 11 mai 2024.

Ofrandă
Volumul cuprinde cea mai mare parte dintre comunicările susținute de istorici, sociologi, profesori la conferința dedicată lui Avram Iancu, desfășurată în luna mai la Deva. Coordonatorii volumului sunt prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române, și Ioan Sebastian Bara, managerul Bibli­o­­tecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva. Lucrarea face parte din proiectul Avram Iancu – promotor al idealurilor naționale și democratice, coordonat de Academia Română, Institutul de Istorie „Geor­ge Barițiu”, Asociația Culturală „Simion Bărnuțiu” și Centrul de Studii Tran­silvane. Volumul Avram Iancu – un om între oa­meni este un volum monumental, cu ade­vărat o ofrandă remarcabilă pe care comu­ni­ta­tea științifică o aduce eroului nostru na­țional. Între paginile lui găsim studii realizate cu rigoare științifică despre epoca în care a trăit și a luptat Avram Iancu, despre anul re­voluționar 1848, despre configurația re­la­țiilor politice din acea perioadă și re­flec­tarea ei în presa vremii, vo­lu­mul fiind un demers dintre cele mai complexe și mai sensibile.
„Este important de men­țio­nat faptul că finanțarea vo­lu­mului, ca și a conferinței de altfel, a fost asigurată de Con­siliul Județean Hune­doa­ra, instituție implicată per­ma­nent în proiectele culturale ale județului. Structura vo­lu­mului pune în lumină com­ple­xitatea și diversitatea punc­te­lor de vedere, origi­na­li­ta­tea și ineditul unor abordări. Personalități de marcă ale istoriografiei, în principal din Cluj-Napoca, dar și din București, Chișinău, Iași, Sibiu, din Franța, Italia sau Statele Unite, au elaborat studii după cele mai ri­gu­roa­se reguli ale cercetării ști­in­țifice. Documentarea im­pe­cabilă, competența irepro­șa­bilă și respectul față de profesia de istoric a autorilor sunt tot atâtea atuuri care conferă o valoare deosebită acestui volum care, de acum încolo, nu va lipsi din minima bibliografie legată de Avram Iancu și epoca sa, de lupta sa aflată sub semnul dra­gostei față de poporul său. Acest volum va deveni, fără îndoială, un reper în vasta bibliografie dedicată lui Avram Iancu, această figură legendară a istoriei noastre naționale”, a declarat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Ju­dețene.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Câtă nesimțire! Tu­peul de neimaginat al unui purtător de lăm­paş, obişnuit ani de zile cu…

5 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a reușit să-și convingă colegii și conducerea…

5 ore ago

Bulina neagră

Ianoș V., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie…

5 ore ago

CJ a concesionat un teren pentru construirea unui sistem de stocare a energiei electrice, la Petrila

Un sistem de stocare a energiei elec­trice în baterii va fi construit de o firmă…

5 ore ago

Explozie a unei centrale pe lemne la o locuinţă din Lupeni; un bărbat a murit

Un bărbat de 53 de ani, din oraşul Lupeni, a murit în urma unei explozii…

5 ore ago