Categories: Comunitate

Asistente de la spitalul din Brad, în stagiu de instruire și perfecționare la Timișoara

Magdalena Șerban

Spitalul Municipal Brad a încheiat un protocol de colaborare cu Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Louis Țurcanu” din Timișoara, în vederea ins­truirii cadrelor medicale medii în domeniul venopuncției sugarului și nou-născutului. Demersul se des­fă­șoară prin inițiativa și implicarea dr. Cătălin Chiurciu, medic primar în ca­drul Compartimentului Primiri Urgen­țe al instituției sanitare brădene și totodată doctor în managementul ser­viciilor de sănătate.

Pentru a reduce riscul erorilor medicale
Până în prezent, au participat la cursurile de perfecționare 2 serii a câte 2 asistente, urmând ca în perioada ce vine, săptămânal, să fie trimise câte 2 asistente. Pentru început, vor fi asistente de la CPU, urmând și de la pediatrie. Seria I s-a concretizat în intervalul 4-15 martie 2024 (asistentele Monica Oprea și Mihaela Roșca), iar Seria II în perioada 18-29 martie 2024 (asistentele Anca Paraschiv și Cristina Tomodan). Acestea s-au întors im­pre­sionate de deschiderea celor de la „Louis Țurcanu” în ce privește împăr­tă­șirea cunoștințelor în domeniu. „For­ma­rea profesională continuă a per­sonalului sanitar este funda­men­tală în asigurarea unui standard ridicat al serviciilor medicale oferite de Spitalul Municipal Brad. Asistentele reprezintă co­loana ver­tebrală a echipei noastre me­dicale, fiind în contact direct cu pa­cienții și având res­pon­sa­bilitatea de a oferi îngrijire de calitate. Prin participarea la astfel de programe de per­fecționare, acestea își pot îmbunătăți cunoș­tințele și abilitățile, fiind astfel mai bine pregătite să facă față pro­vocărilor din do­me­niul medical și putem contribui în mod concret la reducerea riscului apari­ției unor erori medicale”, a precizat Ștefan-Ioan Tiriteu (foto), managerul Spitalului municipal Brad. De adăugat că Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timişoara este principalul furnizor de servicii medi­cale cu profil pediatric din zona de vest a României. Este unul cu tra­diție, înființat în anul 1903 şi având o activitate profesionala diversificată, ce acoperă toată gama specialităților pediatrice. Formează studenți (fiind bază materială a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timişoara) și medici rezidenți. Aici se desfășoară și ac­tivități de în­vă­ță­mânt postliceal, post­uni­versitar, de educa­ție medicală conti­nuă, precum și de cercetare ști­in­­ți­fi­că medicală. De altfel, este singurul spital din partea de vest care prezintă ser­viciile necesare pentru abordarea com­plexă a copiilor bolnavi: pediatrie, trau­ma­tologie, chirurgie, neonatologie pre­ma­turi, pneumoftiziologie, neuro­psi­hiatrie, otorinolaringologie, oftal­mo­logie, recuperare fizică și nutriţională.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum să transformi curățenia casei într-o rutină mai rapidă și mai plăcută

Într-o locuință bine îngrijită, diferența nu stă doar în ordine, ci și în felul în…

15 ore ago

Gura lumii

Lupta pentru ciolan nu se stinge niciodată în sudul județului, iar când e vorba de…

20 de ore ago

Dr. Emil Stoica a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului Județean de Urgență Deva

Medicul Emil Stoica a câștigat, ieri, un nou mandat de manager al Spitalului Județean de…

20 de ore ago

Se finalizează lucrările la ”Autostrada Urșilor”: Coșmarul șoferilor se apropie de final

Lucrările avansează în ritm accelerat pe ultimul lot lipsă al Autostrăzii A1 dintre Margina și…

20 de ore ago

Complexul Aqualand se închide o lună

Complexul de agrement Aqualand Deva va fi închis începând cu data de 1 august 2026…

20 de ore ago

Şcoală din Geoagiu modernizată

  Lucrările la Școala Primară din Geoagiu au fost finalizate. Proiectul de modernizare a unității…

21 de ore ago