Categories: ActualitateEveniment

Un nou început de an universitar, la Facultatea de Asistenţă Medicală Generală Deva

Ieri, a avut loc deschiderea unui nou an școlar la Facultatea de Asistență Medicală Generală Deva, extensie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

Oportunitate
Se știe, Deva are o asemenea facultate datorită medicului Ioan Demeter, „vinova­tul” principal din această ecuație. El a fost ajutat în acest demers de președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, dar și de medici de la Spitalul Județean, Rodica Avram, Kinga Vasile, Ioan Petrui, Constantin Blaj. Așa că, din 2017, în Deva funcționează facultatea de asistenți medicali. Avem deja peste 120 de absol­venți de aici, iar în prezent aici sunt aproape 300 de studenți.
„Avem studenți nu numai din județul nostru, ci și din întreaga țară, ceea ce ne demonstrează că ei sunt interesați de ceea ce se întâmplă la facultatea noastră. Dragi studenți, vă invit să tratați cu cea mai mare seriozitate cei patru ani de studiu. Este o reală oportunitate pentru voi”, a afirmat medicul Ioan Demeter, coordonatorul

Onorat și bucuros
„În 2016, ne-am propus și, împreună cu conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, am avut ambiția de a înființa programul de studii universitare de Asistență Medicală Generală de la Deva, derulat de Facultatea de Medicină.
Este unul dintre proiectele de suflet pe care le-am susținut în întreaga mea activi­tate politică și administrativă, de aceea, astăzi, am fost onorat, dar și bucuros să-i reîntâlnesc pe câțiva dintre cei care au dat viață acestei facultăți, la Deva, unde a avut loc festivitatea de deschidere a noului an universitar. Deva are nevoie de învățământ superior. Educația la acest nivel atrage după sine, pe lângă perfecționarea continuă, și dezvoltarea mai accentuată a comunității. Avem spitalul județean de urgență care tinde spre performanță. În ultimii ani, Consiliul Județean Hunedoara și Ministerul Sănătății au făcut investiții considerabile în modernizarea și extinderea spațiilor, în aparatură și echipamente. Este însă nevoie și ca resursa umană să fie bine pregătită, să țină în permanență pasul cu ceea ce se întâmplă în lumea medicală universitară de la noi, dar și din străinătate. Tocmai de aceea era nevoie de această facultate aici, la Deva.Mulțumesc tuturor celor care au sprijinit această idee și au făcut posibilă existența Facultății de Asistență Medicală Generală la Deva. Mulțumesc și cadrelor universitare angrenate în procesul de pre­dare pentru munca pe care o depun la catedră, iar pe studenți îi felicit pentru ale­gerea făcută.
Consiliul Județean Hunedoara se va implica și în continuare în susținerea și dez­voltarea Spitalului Județean de Urgență din Deva, astfel încât unitatea sanitară să fie recunoscută atât pentru actul medical de calitate, cât și pentru confortul și serviciile de top oferite pacienților!
Mult succes tuturor în anul universitar 2022-2023!”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

7 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

7 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

7 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

7 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

7 ore ago

Percheziții de amploare în Bihor și Hunedoara: Fraudă de peste 730.000 de lei în domeniul construcțiilor hidrotehnice

Polițiștii Serviciului de Investiga­re a Criminalității Economice din ca­drul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…

7 ore ago