Asistaţii social internaţi la Baia de Criş au vizitat, de curând, Mănăstirea Izbuc din comuna Cărpineţ, judeţul Bihor, dar şi Mănăstirea Oaşa din localitatea Şugag, situată în judeţul Alba. Totul le-a fost pus la dispoziţie gratuit, de către conducerea unităţii.
„Am ales ca un prim pelerinaj Mănăstirea Izbuc, care şi-a luat numele de la izvorul din apropiere, considerat făcător de minuni, pe seama lui punându-se vindecări miraculoase. Izvorul respectiv este cunoscut în ţară şi peste hotare, fiind unic în Europa. Un alt popas l-am făcut la Mănăstirea Oaşa, o adevărată oază de spiritualitate şi linişte. Bineînţeles, ca de fiecare dată, am asigurat transportul, mâncarea şi asistenţa medicală. Dacă vremea va continua să fie la fel de frumoasă până după prima jumătate a lunii septembrie, luăm în calcul şi altă ieşire”, a spus Diana Bulz (foto), managerul Unităţii de Asistenţă Medico Socială Baia de Criş. (M. Şerban)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați bănuiți…
Stadionul „Jiul” Petroșani este, în acest moment, singura arenă din județul Hunedoara care poate fi…
Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…
Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…
J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…
Oprirea lucrărilor la Acumularea hidrotehnică de la Mihăileni reprezintă o greşeală, în condiţiile în care…