…Aşa-i că româna provine din latină?

Fidel preocupărilor mele de a descoperi cum este percepută România, vă voi relata astăzi un alt episod. Aţi remarcat, cred, că pe parcursul ultimelor editoriale, am încercat să redau opinii concrete ale celor pe care îi putem numi, generic, „omul de pe stradă”.
Caen, capitala regiunii Normandia, în nord-vestul Franţei. Oraş numit, până în iunie 1944, „al celor 100 de clopotniţe”. Războiul a redus dramatic numărul clopotniţelor, dar şi al clădirilor, aşa că acum, Caen este cumva un oraş nou, în sensul de reconstruit. În zona centrală, a păstrat şi clădiri vechi. La parterul uneia, un mic spaţiu comercial ne-a atras atenţia prin produsele deosebite, cu un aer exotic – aveau decoraţiuni în stil indian, arab, antic-egiptean. Ne-am uitat deci la bluze, rochii, fuste, bijuterii şi alte obiecte ornamentale. La plecare, după vreo 15 minute, am felicitat-o pe vânzătoare (dar şi proprietară a magazinului, de asemeni, creatoare a produselor), o femeie de vreo 35 de ani, care în mod evident nu era franţuzoaică – vorbea bine franceza, dar puţin ezitant şi cu accent. Zâmbitoare, ne-a mulţumit şi ne-a întrebat dacă suntem ruşi. Auzise probabil discuţiile pe care le purtasem între noi, evident, în româneşte. Nu, nu suntem ruşi, suntem români. „Am ştiut eu că sunteţi din est”, s-a bucurat ea. „Nu-i aşa că româna provine din latină? E cam ca şi portugheza…” Da, i-am răspuns, provine din latină, ca şi franceza, spaniola sau italiana. Şi sunteţi prima care pare că ştie acest lucru…
Femeia ne-a explicat apoi că este braziliancă şi a cunoscut un român, transilvănean, în Spania. El i-a explicat totul despre România, despre limba de origine latină, despre zonarea pe regiuni istorice, despre Transilvania.
„Lumea de pe aici nu ştie că România este o ţară cu limbă de origine latină”, ne-a mai spus ea. „Sunteţi departe, izolaţi de celelalte ţări asemănătoare, aşa că mulţi cred că limba română este înrudită cu ceha sau slovaca.” I-am relatat povestea cu insula latină în marea slavă – deşi uzată, deşi clişeu, rămâne, se pare, cât se poate de adevărată. Ne-om simţi noi europeni, dar anii mulţi de apartenenţă la blocul estic, în vecinătatea Uniunii Sovietice şi a multor alte ţări slave (atenţie: am fost singura ţară est-europeană comunistă cu limbă romanică, celelalte au fost slave) au făcut ca noi să fim comparaţi mai degrabă cu ruşii decât cu francezii, de exemplu, sau italienii. Avem în limbă influenţe slave, iar asta îi derutează pe mulţi vestici, aşa cum şi noi avem dificultăţi în a separa ceha de slovacă, de poloneză, sârbă sau bulgară.
Personal, repet, cred că decât frunza din grădină, era mai utilă o campanie majoră de informare a europenilor despre ce fel de ţară este România – desigur, fără a-i jugni în nici un fel pe ceilalţi. Chestia asta cu insula latină într-o lume slavă mergea chiar bine…