Operațiunea „Foc de artificii” a început deja, polițiștii trecând la verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.
De la debutul acțiunii, poliţiştii au constatat, deja, două infracţiuni şi au confiscat 50 de kilograme de articole pirotehnice ce erau comercializate cu încălcarea prevederilor legale. Pe 29 noiembrie 2022, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Hunedoara au organizat, pe raza municipiului Orăştie, o acţiune de prindere în flagrant a unui tânăr în vârstă de 22 de ani, care oferea spre comercializare, prin intermediul unui site de socializare, diverse articole pirotehnice din categorii destinate a fi utilizate exclusiv de către pirotehnicieni. (A.N.)
Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…
S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost prins că a încălcat ordinul de protecție,…
Alexandru Ioan Rusan, elev la Colegiul Naţional “Decebal” din Deva Pentru că s-a numărat printre…
Președintele Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, a detaliat principalele direcții strategice pe care formațiunea…
Un accident rutier produs pe autostrada A1 a scos la iveală o rețea de nereguli…
Un bărbat din municipiul Lupeni a scăpat definitiv de plata unor despăgubiri de aproape 29.000…