Trei bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 23 şi 38 de ani au fost internaţi ieri, în Spitalul municipal din Hunedoara, cu arsuri de gradele 2, 3 şi 4, după ce vaporii rezultaţi dintr-un rezervor de benzină s-au aprins, în timp ce victimele încercau să scoată carburant dintr-o maşină, cu ajutorul unei pompe. Incidentul s-a produs într-o zonă situată la periferia municipiului Hunedoara. Paramedicii SMURD şi personalul de la Ambulanţă le-au acordat răniţilor primul ajutor, după care i-au transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la spitalul din Hunedoara. Aprinderea vaporilor de benzină a fost bruscă, fără însă ca autovehiculul să fie cuprins de flăcări. Din primele investigaţii în acest caz, se pare că aprinderea vaporilor ar fi fost favorizată de o scânteie apărută la pompa cu care victimele extrăgeau carburantul din rezervor, nefiind exclusă însă şi o evaporare mai mare, cauzată de canicula de afară. (A. Năstase)
Pompierii Gărzii de Intervenție Lupeni și cei ai Detașamentului Petroșani au intervenit în această seară…
Autoritățile cu rol în gestionarea situațiilor de urgență și de asigurare a serviciilor publice…
Urmare a precipitațiilor abundente înregistrate pe raza județului Hunedoara, la momentul de față situația în…
Primăria Municipiului Deva pune la dispoziția cetățenilor o mașină destinată persoanelor aflate în nevoie. Persoanele…
Doi frați, în vârstă de 24 și 25 de ani, din comuna Beriu, au fost…
Şi pentru astfel de situaţii puteţi apela acelaşi număr de dispecerat – 0757. 888.988.