Dacă există un model bun de civilizaţie pe care Deva, inima judeţului Hunedoara, ar trebui să şi-l asume, atunci, el nu poate fi altul, decât cel al francezilor din oraşul înfrăţit Arras. Nu ştiu pe unde au umblat cei care au vizitat acest oraş francez extrem de cochet, mă refer la delegaţiile „de înfrăţire” ale edililor, dar nu par să fi învăţat un lucru esenţial: o urbe înecată în betoane nu poate fi frumoasă, atractivă.
Păstrând cei aproape 2000 de ani de istorie impregnată în pământul locuit de oameni mândri dintotdeauna, loc marcat de Jean Bodel, Adam de la Halle, revoluţionarul Robespierre sau celebrul detectiv Vidocq, oraşul din nordul Franţei a luptat mereu pentru identitate şi cultivarea istoriei. Dar nu numai atât.
Refăcut aproape integral, prin ambiţia cetăţenilor, după ce Primul Război Mondial l-a transformat în ruine, Arras a lăsat să pătrundă modernitatea, dar nu a uitat să păstreze o comoară de preţ: aurul verde. Este uimitor cum, ieşind de pe străduţele întortocheate din centrul urbei, doar la câteva minute distanţă, intri în generoase teritorii de paradis natural. La câţiva paşi de zona de forfotă din Arras, găseşti fie un Corso, lung, delicat, pietruit pe malul apei, fie un lac de poveste, unde raţele par să nu fi cunoscut sosirea omului pe pământ (un panou uriaş avertizează că păsările nu trebuie deranjate, amenzile pentru neinspiraţi fiind substanţiale), fie un parc unde arborii par să aibă vârsta integrală a pământului, fie o pădure a cărei virginitate nu este întinată decât de cărări subţiri, ca venele capilare într-un organism sănătos. În orice direcţie ai lua-o, ieşirea din civilizaţia pietrei şi a cărămizii (betonul nu e dominant) este bruscă şi reconfortantă.
Oamenii din Arras sunt obişnuiţi să îşi petreacă timp îndelungat în verdeaţa spaţiilor în care liniştea este tulburată doar de triluri de păsări sau orăcăitul broaştelor. Campusul universitar din urbe este construit integral respectând natura, clădirile ivindu-se ca prelungiri ale pământului reavăn. În Le Jardin du Gouverneur, un parc fascinant, studenţii învaţă aşezaţi pe iarbă, în preajma copacilor seculari, iar cei îndrăgostiţi de muzica clasică pot asculta liniştiţi concerte organizate gratuit într-un chioşc de fanfară.
Când e sărbătoare, din verdeaţă ieşi câteva minute pe zecile de străduţe pline de vânzători de carte, bucuria zilei fiind împlinită de un artist cu flaşnetă, venit, parcă, din Parisul marii boeme. După care, din nou în parc…
Se poate înscrie în multe pagini această lecţie de civilizaţie în armonie cu natură, cu respiraţia vieţii curate. Ne oprim aici şi păstrăm speranţa că cine are de priceput, va pricepe şi va opri sufocarea oraşelor noastre în cutii triste de beton. Dragostea verde a Arras-ului ar putea fi primul punct pe ordinea de zi a primăriilor hunedorene.