Se relansează înfrăţirea cu oraşul Arras

Adriana Năstase

O delegaţie de profesori universitari din Franţa şi reprezentanţi ai Primăriei din oraşul Arras se află, timp de două zile, la Deva, pentru a participa la o serie de evenimente organizate de Primăria municipiului Deva şi Academia de Studii Economice din Bucureşti, filiala din reşedinţa de judeţ.
Delegaţia franceză este formată din profesori din conducerea Universităţii Artois, din Arras – prof. univ. dr. Ahmed El Kaladi, vicepreşedintele cu Relaţii internaţionale, prof. univ. dr. Eric Dehay, decanul Facultăţii de Economie, Gestiune, Administraţie şi Ştiinţe Sociale, şi prof. univ. dr. Philippe Duez, directorul Programului de master cu dublă diplomă, „Antreprenoriat şi management de proiect”. De asemenea, din delegaţie fac parte şi doi reprezentanţi ai municipalităţii din Arras (oraş înfrăţit cu municipiul Deva din anul 1998) – Denise Coquillet, prim-adjunctul cu Relaţii internaţionale, cooperare descentralizată şi oraşe înfrăţite, şi Betty Contart, director pentru Relaţii internaţionale.
În cadrul vizitei, oaspeţii străini au avut întâlniri cu primarul Florin Oancea şi cu reprezentanţi ai Academiei de Studii Economice din Bucureşti cu privire la dezvoltarea şi consolidarea ofertei educaţionale a Centrului Teritorial Deva al ASE, potrivit acordurilor de colaboare încheiate între cele două instituţii academice.
Totodată, membrii delegaţiilor străine au participat, ieri, 2 octombrie 2018, la deschiderea anului universitar 2018-2019 la Centrul Teritorial Deva al ASE Bucureşti. De asemenea, astăzi, aceştia vor participa la un workshop cu tema „Rolul învăţământului superior economic în dezvoltarea economico-socială a judeţului Hunedoara. Bune practici internaţionale”, organizat la Primăria municipiului Deva.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

21 de ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

21 de ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

24 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

2 zile ago