Categories: EvenimentFlash

Arestat preventiv pentru că şi-a înjunghiat soţia

Natalia Bumbac

Un caz grav de violenţă în familie s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute în municipiul Hunedoara. O femeie de 60 de ani a fost înjunghiată în zona inimii de către soţul său, Viorel Timofte, în vârstă de 61 de ani.
Cei doi locuiesc într-un apartament situat pe bulevardul Traian din municipiu. Agresiunea a fost anunţată la poliţie sâmbătă, 17 septembrie, în jurul orei 23.30. Oamenii legii au mers la faţa locului, iar în urma cercetărilor au stabilit că beat fiind, bărbatul şi-a lovit soţia cu un cuţit în zona pieptului. Femeia a fost dusă de urgenţă cu ambulanţa la spitalul din localitate, ieri fiind internată la Secţia de chirurgie. „Pacienta are o plagă superficială în zona subclaviculară a toracelui, care nu pune probleme. Mâine (n.r. astăzi) va fi supusă unui set de investigaţii medicale, iar în funcţie de concluziile medicilor, aceasta ar putea fi externată”, a afirmat medicul Ioan Eleodor Ilca, directorul medical al Spitalului municipal dr. Alexandru Simionescu din Hunedoara.
În urma cercetărilor efectuate şi a concluziilor medico-legale, oamenii legii îl acuză pe Viorel Timofte de tentativă de omor. Bărbatul a fost reţinut şi dus cu propunere de arestare preventivă la Tribunalul Hunedoara. Instanţa a admis cererea procurorilor, dispunând arestarea preventivă a lui Viorel Timofte. Hotărârea Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la instanţa superioară.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean
Tags: featured

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

o zi ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

o zi ago