Un devean a ajuns în spatele gratiilor din cauză că nu a reuşit să îşi stăpânească pornirile sexuale. Acesta a încercat să violeze o femeie, însă până la urmă s-a decis să o tâlhărească.
Porniri animalice
În noaptea de 1 mai, în jurul orei 1.00, o femeie în vârstă de 63 de ani, din Deva, a trecut prin clipe de groază, după ce un individ a atacat-o pe aleea din spatele unui bloc din municipiu. Cristian Badea, în vârstă de 33 de ani, tot din Deva, a sărit la aceasta, lovind-o cu pumnii, cu gândul să o violeze. Văzând că nu îşi poate duce la bun sfârşit planul, bărbatul s-a mulţumit să îi fure geanta şi plasa. Din fericire, întreaga scenă a fost văzută de o altă femeie, care fără să mai stea pe gânduri a sunat la poliţie.
„Poliţia municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană de sex masculin agresează o femeie pe aleea din spatele unui bloc din oraş. Poliţiştii au stabilit că femeia implicată în eveniment, în timp ce se deplasa pe aleea dintre strada Carpaţi şi strada Liliacului, a fost lovită de bărbatul care urmărea să întreţină relaţii sexuale cu aceasta, dar nereuşind, a sustras geanta şi plasa pe care le avea asupra ei”, a declarat agentul Laura Bradu, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Hunedoara.
Dus în arest
După ce atacatorul a fost reţinut de oamenii legii pentru 24 de ore, magistraţii Judecătoriei Deva au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Bărbatul este acuzat de tâlhărie calificată şi tentativă de viol. Cristian Badea a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Hunedoara, iar poliţiştii continuă cercetările.
Fug de apă și săpun mai ceva ca dracul de tămâie. Situația este întâlnită într-o…
Toma Coconea, sportiv din Petroșani, ambasador al sportului montan Pentru că a găzduit în Parâng…
I.D., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru conducere fără permis și…
Li se spune îngeri în halate albe. Sunt medicii care realizează transplante de organe. Recent,…
Un medic din Sebeş condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită a fost…
Spărgătorul a fost acuzat și condamnat pentru furt calificat în formă continuată, după cinci spargeri…