Un bărbat de 49 de ani, din Maramureş, a încercat să violeze o deveancă şi a ajuns în arest. A fost săltat de poliţişti chiar din camera motelului unde a încercat să o violeze pe femeia din Deva.
Suspectul se numeşte Nelu Danci, iar faptele de care este acuzat s-au petrecut în noaptea de duminică spre luni. Bărbatul de 49 de ani a petrecut cu o femeie de 66 de ani, din Deva, care se cazase la un motel. Cei doi au băut împreună, iar individul a vrut o partidă de amor, însă femeia s-a opus.
„Femeia a reclamat faptul că maramureşeanul a încercat să întreţină cu aceasta, contra voinţei sale, un raport sexual şi că a deposedat-o, prin violenţă, de 350 de lei. Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Deva au luat măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 de ore a bărbatului în cauză (ridicându-l chiar din camera motelului unde era cazat), pe care l-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Poliţiei municipiului Deva”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Deveanca le-a mai spus poliţiştilor şi că a fost lipsită de libertate de către individ, astfel că magistraţii Judecătoriei Deva l-au arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile. Bărbatul este suspectat de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal şi tentativă la viol, şi a cerut instanţei să fie plasat sub arest la domiciliu sau control judiciar, însă judecătorii i-au respins cererea.
Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Umblă vorba prin capitala…
Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.
Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…
Intrarea în vigoare a noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (Legea nr. 169/2026)…
O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit prima persoană…
Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…