Categories: Actualitate

Arest prelungit pentru violatorul din Lupeni

Maximilian Gânju

Recidivistul care a violat o tânără sub ameninţarea cuţitului rămâne în arest, după ce magistraţii de la Judecătoria Petroşani au decis că nu poate fi judecat în libertate, dată fiind gravitatea faptei comise.
Violatorul din Lupeni în vârstă de 34 de ani se află după gratii la Penitenciarul Aiud încă din octombrie 2013, la scurt timp după comiterea faptei. Judecătorii i-au prelungit mandatul de arestare, iar recidivistul n-a mai atacat decizia la Tribunalul Hunedoara. Chiar dacă a trecut aproape jumătate de an de la comiterea faptei, încă nu s-a ajuns la condamnarea sa, procesul fiind prelungit din cauza martorilor care nu s-au prezentat la instanţă pentru a depune mărturie.
Ioan Adrian Greblă va ajunge astăzi, marţi, la Judecătoria Petroşani, unde are un nou termen în acest dosar în care este judecat pentru violul din 14 septembrie 2013. Atunci, o tânără de 19 ani din Lupeni a fost acostată de individ sub pretextul că o conduce până acasă. După ce au ajuns pe o alee întunecată, bărbatul a scos un cuţit şi a ameninţat-o pe tânără. Apoi, a forţat-o să-l urmeze în apartamentul unui prieten, unde, tot sub ameninţarea cuţitului, a obligat-o să consume băuturi alcoolice şi să-i satisfacă poftele.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o urbe de pe la noi s-a mai pus de o afacere necurată. Câți­va băieți…

5 ore ago

Bulina albă

Niculina Lavinia Poponeț, din Petrila Pentru că a câștigat cea mai mare competiție de beauty…

5 ore ago

Bulina neagră

Dănuț V., din Vulcan Pentru că riscă o condamnare la închisoare pentru furt calificat.

5 ore ago

Urmărit național, depistat de polițiștii hunedoreni

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Hune­doara, au depistat…

5 ore ago

Reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi distrus un aparat de jocuri de noroc

Polițiștii din cadrul Poliției Mu­ni­cipiului Petroșani au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…

5 ore ago