Aprobarea noului Cod fiscal – o tergiversare inutilã

Noul Cod fiscal, cel mai important pilon legislativ al reformei fiscale promovate de Guvernul României, a trecut de Parlament. Camera Deputaţilor, forul legislativ decizional, a aprobat ieri legea cu 279 voturi „pentru“, opt „împotrivă“ şi cinci abţineri.
Adoptarea noului Cod fiscal este încă o etapă în procesul de dezvoltare şi modernizare a României – proiectul de ţară cu care Partidul Social Democrat s-a prezentat la alegerile din noiembrie 2012.
Principalele amendamente la Codul fiscal vizează reducerea cotei TVA de la 24% la 20% începând de la 1 ianuarie 2016 şi de la 20% la 19% începând de la 1 ianuarie 2017, eliminarea impozitului pe construcţii începând de la 1 ianuarie 2017, cu excepţia construcţiilor agricole – în acest caz, eliminarea impozitului se aplică din 2016, eliminarea supraaccizei la carburanţi de la 1 ianuarie 2017, plafonarea contribuţiilor la asigurările de sănătate la cinci venituri medii brute pe economie – aplicată începând cu 1 ianuarie 2017 – şi reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5% începând cu 1 ianuarie 2017. În măsura în care aplicarea noilor reglementări fiscale îşi vor demonstra eficienţa şi efectele pozitive asupra economiei vor fi confirmate de realitate, actualul Executiv şi-a luat angajamentul să devanseze şi măsurile care au ca termen de intrare în vigoare 1 ianuarie 2017. De ce? Pentru că singura modalitate de a recupera decalajul economic dintre România şi celelalte ţări membre ale Uniunii Europene este consolidarea creşterii economice neîntrerupte de până acum.
Cât de importante erau aceste măsuri pentru economia României este inutil să dezbatem, aşa cum inutilă s-a dovedit şi tergiversarea cu trei luni a aprobării proiectului de lege, devenită doar un joc de imagine fără o miză serioasă şi iniţiat de tandemul format din Preşedinţia României şi PNL.
Mă bucur că până la urmă Opoziţia a înţeles, totuşi, că singurul scop al clasei politice, dincolo de doctrine de partid, ar trebui să fie progresul şi prosperitatea României. Consider că amânarea votului asupra noului Cod fiscal nu a adus de fapt nici un beneficiu PNL, ci dimpotrivă. Dar îmi doresc ca şi colegii parlamentari din Opoziţie să tragă din tot ceea ce s-a întâmplat cu noul Cod fiscal concluzia corectă: atunci când o lege este în beneficiul României şi este spre bunăstarea românilor, noi, politicieni şi parlamentari, trebuie să ne aflăm de aceeaşi parte a baricadei şi să ne aducem din nou aminte că oamenii ne-au votat în 2012 cu speranţa că viaţa lor şi a copiilor lor va fi mai bună.
Deputat Laurenţiu Nistor, preşedintele Organizaţiei Judeţene Hunedoara a PSD

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

2 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

2 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

2 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

2 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

2 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

2 zile ago