Apocalipsa sindicalisto – televizuală

Generic catastrofic. Fundal sonor (aproape) lugubru. Tensiune în crescendo.
Astfel au început televiziunile de ştiri, ieri, transmisiunile de la mega-mitingul sindical, cu mult înainte de începerea protestului propriu-zis. Văzând genericul, te trecea aşa, un fior, parcă venea apocalipsa. Te aşteptai să vezi oameni pe stradă împleticindu-se de foame, de sete sau pur şi simplu de plictiseală, dacă apetitul pentru protest e mai slab în ultimele rânduri.
E ca o mineriadă, a remarcat un coleg.
La mirarea mea, cum că e totul prea dramatic, un alt coleg mi-a replicat că ba da, e bine aşa, să bage la cap guvernanţii că e groasă şi că nu se mai poate.
Cred că actuala mişcare sindicală, suprapusă peste criza economică şi peste activitatea muribundă a unui guvern rămas fără majoritate în Parlamentul pe care l-a ignorat cu poftă, marchează o premieră în ceea ce priveşte sincronizarea unor semnale. Sindicat şi televiziune, luptând cumva în aceeaşi direcţie, au mărit categoric impactul acestei mişcări de protest, amplificând totodată şi miza alegerilor prezidenţiale.
Suntem pe o scenă politică de un dinamism deosebit, aş spune chiar mai dinamică decât în urmă cu cinci ani, când Traian Băsescu avea o o unică temă, cea a partidului-stat. Pentru majoritatea oamenilor, situaţia economică e stresantă, asta ca să folosesc un termen blând. Nu se transmit nici un fel de semnale pozitive, nu se lucrează pe orizonturi de aşteptare cât de cât rezonabile, ba dimpotrivă. Am mai scris despre diferenţa dintre politici anti-criză şi politici de redresare. Chiar şi diferenţa de stil are importanţa ei.
În acest an, 2009, totul pare mult mai nuanţat. Guvernul încearcă mişcări haotice, are iniţiative ciudate, domnul Boc pare că s-a teleportat cu două-trei săptămâni în urmă, când îşi asuma răspunderea pentru alte două pachete de legi. Mie mi se pare hilară această continuă persiflare a Parlamentului, care are, desigur, interesele sale, dar care ar trebui clar să preia frâiele unui stat condus prin ordonanţe de urgenţă. Pe de altă parte, e clar şi că Traian Băsescu îşi judecă atent fiecare mişcare, pentru că a ajuns în postura de izolat, singurul său susţinător fiind PDL şi mulţimile cu care dansează, mizând pe cartea populistă.
Marţea viitoare, ziua Z a moţiunii de cenzură, va fi o altă zi tensionată a acestei toamne.