„Este vorba de o donaţie a Companiei «Grampet – REVA» Simeria, după consultările din ultimele zile, avute cu prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, cu primarul Devei, Florin Oancea şi cu directorul executiv al DSP Hunedoara, Sebastian Mezei”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara.
Donaţia aceasta a fost posibilă datorită reprezentanţilor „Grampet”- REVA Simeria, a directorului general, Alina Magdău şi a lui Vizante Tomoni, administrator. Urmează ca aparatul să fie pus în funcţiune. Reprezentanţii DSP Hunedoara susţin că vor putea fi efectuate aproape 2.000 de teste zilnic, cu rezultate în aceeaşi zi. Primăria Deva va suporta contravaloarea testării pentru 5.000 de deveni, prin achiziţionarea kit-urilor de testare. De asemenea, municipalitatea deveană va asigura amenajarea spaţiului special în care va funcţiona aparatul.
Tot din partea grupului de firme Grampet, care a donat aparatul RT-PCR pentru judeţul Hunedoara, firma „Polisano Farmaceuticals” a donat 20.000 de cutii de Paracetamol, din care 5.000 de cutii pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. (A.Năstase)
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…
Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…
Vorbesc gurile rele că între doi colegi dintr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…
Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…