Apa Serv Valea Jiului a dat startul contractelor finanţate cu bani europeni

Maximilian Gânju

La nivelul Văii Jiului, operatorul de apă şi canal va derula ample investiţii în valoare de aproape 90 de milioane de euro. Fondurile sunt nerambursabile şi vin de la Uniunea Europeană în baza proiectului major de infrastructură câştigat de Apa Serv Valea Jiului.

Operatorul a achiziţionat o serie de echipamente şi utilaje extrem de necesare societăţii, bunurile fiind cuprinse şi finanţate prin proiectul european derulat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020.
”Anul trecut se semna primul contract din ţară pe POIM în prezenţa ministrului Mediului, iar astăzi semnăm primul contract de furnizare de utilaje şi echipamente de care avem mare nevoie. Vă pot spune că este într-o stare avansată şi contractul pe Uricani, urmează cel de la Lupeni, iar apoi pe Petroşani. (…) Valoarea contractului semnat astăzi este de peste şase milioane de lei, iar cofinanţarea este asigurată integral de Consiliul Judeţean Hunedoara”, a declarat Costel Avram, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.
Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, instituţia care deţine pachetul majoritar de acţiuni la regia de apă din Valea Jiului, s-a arătat mulţumit de echipa Apa Serv Valea Jiului. ”Trebuie să adresez şi eu felicitări echipei de la Apa Serv Valea Jiului, doamnei Monica Tarcea (n.r. coordonatorul proiectului) şi directorului general, pentru că au înţeles că proiectele de mare anvergură nu pot fi realizate decât într-o echipă”, a declarat Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara.
Investiţiile finanţate prin proiectul european constau în principal în reabilitări ale sistemelor de alimentare cu apă cu risc important asupra sistemului şi implicit asupra sănătăţii umane, sisteme care şi-au depăşit durata de viaţă şi care se află într-o stare avansată de degradare. Totodată, acestea cuprind toate componentele sistemului de alimentare cu apă: captări, staţii de tratare, aducţiuni, reţele sisteme de comandă şi control.
”Valea Jiului are mare nevoie de reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare. Cu ani în urmă, pierderile de apă erau de 40 sau 50 la sută şi acest lucru ne-a dăunat. De această dată am venit cu un proiect mult mai amplu, pentru că nu putem întreţine reţele fără utilaje de ultimă generaţie. Îi felicit pe cei de la Apa Serv că au cerut aceste utilaje prin proiectul cu finanţare externă”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan, preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Să-i vedem pe viteji cum își mai scot acum cămașa, că prea erau mari și…

17 ore ago

Bulina albă

Dominic Popescu, din Petroșani Pentru reușita de la Cupa „PALIA” la șah, concurs organizat la…

17 ore ago

Bulina neagră

Iulian V., din Petrila Pentru că a fost acuzat și trimis în judecată pentru infracțiunea…

17 ore ago

S-a votat bugetul municipiului Hunedoara. Administrația locală are de „cheltuit” aproape 100 milioane de euro

Aproximativ 63 la sută din bugetul local al municipiului Hunedoara pe anul în curs va…

17 ore ago

Sindicaliștii de la Apele Române au ieșit în stradă

Angajații de la Apele Române pro­tes­tează, fiind nemulțumiți de „dis­tru­gerea constantă” a sistemului de gos­podărire…

17 ore ago

Minor sugrumat, amenințat și jefuit în Vulcan

Abia scăpat din pușcărie, tâlharul a atacat un adolescent de 15 ani, l-a amenințat că-l…

17 ore ago