Magdalena Șerban
La Zam, unul dintre cele mai mari deziderate administrative se concretizează din bani europeni obținuți în cadrul Masterplanului județean de operatorul Apa Prod S.A. Astfel, oamenii de aici vor avea acces la apă în regim centralizat, nemaifiind puși în situația în care să depindă 100% de fântâni, care, de cele mai multe ori mai ales pe timp de secetă, rămân fără apă sau nivelul apei se diminuează drastic.
,,Operatorul regional execută lucrări la ora actuală pentru a materializa acest demers investițional cu rol major pentru comunitatea noastră. S-a introdus coloana principală pe tot ce înseamnă drumuri prevăzute în proiect, iar acum se lucrează intens la execuția branșamentelor individuale, urmând să se parcurgă și restul lucrărilor stipulate în documentația tehnică. În concluzie, s-a finalizat introducerea coloanei principale pe drumurile comunale și județene și s-a ajuns în etapa de branșamente individuale. Sperăm că într-un timp scurt se vor demra și celelalte lucrări ce țin de acest program investițional. Vreau să menționez că pe raza comunei noastre aceste lucrări vizează satele Zam, Sălciva și Pojoga. Noi, ca administrație publică locală, luăm cunoștință zilnic de cele mai multe probeme ale cetățenilor legate de faptul că apa din fântâni dispare sau e insuficientă, din pricina pânzei freatice. Așa că ne punem toate speranțele în Masterplan. Să nu ai apă, mai ales când afară e căldură toridă, este cel mai mare necaz pe care o comunitate îl poate avea. Iată că a ajuns să se soluționeze”, a punctat primarul comunei Zam, Sorin Ionel Nistor.
Adunarea Generală Extraordinara a Acţionarilor (A.G.E.A.) Consiliul de Administrație al Farmaceutica REMEDIA S.A. (Societatea)…
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Aninoasa au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…