Categories: Sport

Antrenorul Dan Voicu: Hercules Lupeni e ca şi desfiinţată

Nicolae Gavrea

Municipiul Lupeni este pe cale să piardă cea mai reprezentativă echipă de fotbal din ultimii cinci ani. Hercules Lupeni este de cinci ani în centrul atenţiei judeţene prin rezultatele obţinute.

Două titluri de campion judeţean cu echipele Universitatea Petroşani şi Hercules Lupeni, dar şi trei locuri doi cu Hercules, sunt doar câteva dintre performanţele reuşite la judeţ de către antrenorul Dan Voicu (foto). Apreciat de unii, dar de temut pentru alţii pentru modul lui realist de a spune lucrurilor pe nume, Dan Voicu a făcut un anunţ şoc : “Am vorbit cu patronul echipei din Lupeni şi Nelu Haţegan mi-a spus că Hercules se va desfiinţa. El s-a arătat deranjat de faptul că trei jucători de la Hercules – Ciocârlan, Ciorâia şi Ionaşcu – s-au prezentat la antrenamentele echipei CSM Vulcan fără acordul clubului nostru. Patronul s-a supărat foarte tare şi a spus că nu are rost să mai continuăm. Nu a fost nici măcar consultat de către cei trei jucători, chiar dacă el avea restanţe financiare la ei “ a spus Dan Voicu.
Tehnicianul a declarat că dacă echipa se va desfiinţa, atunci el va renunţa la cariera de antrenor după 18 ani petrecuţi în slujba fotbalului din acest rol. “Dacă povestea cu Hercules Lupeni se va termina, atunci şi eu mă voi retrage. Parcă locul ocupat de noi în sezonul trecut, locul şase, a anunţat ce avea să se întâmple acum. A prevestit desfiinţarea. Le mulţumesc tuturor celor cu care am colaborat. Şi eu am fost surprins de plecarea celor trei jucători. Nu a fost fair-play din partea lor”, a spus Dan Voicu.
Sperăm că lucrurile vor reveni la normal şi Nelu Haţegan nu va lua o decizie pripită, deoarece retragerea formaţiei Hercules Lupeni va fi o mare pierdere pentru fotbalul judeţean.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În urmă cu scurt timp, a avut loc un accident rutier la intrarea în municipiul Deva dinspre Simeria.

Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…

10 ore ago

Bulina albă

Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…

10 ore ago

Bulina neagră

S.D., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de concubina sa.

10 ore ago

Casa de Cultură din Deva, reabilitată printr-o investiţie a Consiliului Judeţean

Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabili­tată, la mai…

12 ore ago

Primăria comunei Pestișu Mic, activă pe CityOn. Cetățenii, la un click distanță de soluționarea problemelor sau de plățile online

Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impo­zi­tele în…

12 ore ago