FC Hunedoara a renunţat, din cauza unor neînţelegeri financiare, la serviciile lui Daniel Haidiner (foto), unul dintre tehnicienii Centrului de copii şi juniori al clubului. „Îmi pare rău că s-a ajuns aici. Toată munca pe care am depus-o ca antrenor la Hunedoara, am făcut-o din pasiune. Am trecut şi peste momente grele, în care am fost alături de copii, fără a fi plătit. Din păcate, în vară am avut o înţelegere financiară cu FC Hunedoara, iar acum, clubul nu-şi mai respectă angajamentul”, a spus tehnicianul demis. Daniel Haidiner se ocupa de pregătirea a trei grupe de copii şi juniori, una dintre ele fiind preluată după demiterea, la sfârşitul anului trecut, a antrenorului Claudiu Toader. Grupele rămase vor fi repartizate celorlaţi tehnicieni de la Centrul de Copii şi Juniori: Gabi Rus, Florin Dubinciuc, Florea Văetuş sau Nelu Mitrică.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…
Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…
Investiție de 31,6 milioane de lei pe DJ 687D. În zona de agrement Cinciș s-a…
În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…
Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.