Clubul Sportiv CFR Simeria îşi continuă activitatea, chiar dacă în condiţii speciale. Pentru a menţine sportivii în formă, clubul condus de Vasile Hriţac organizează antrenamente online.
Preşedintele clubului, Vasile Hriţac, a declarat că există o platformă online la care se loghează atât sportivii, cât şi antrenorii, iar lucrurile merg foarte bine chiar şi dacă nu se lucrează pe terenurile de sport.
„De la 1 aprilie, am luat decizia să organizăm antrenamentele online, pentru a-i ţine pe copii aproape şi, mai ales, pentru a-i ţine ocupaţi în această peiroadă în care sunt nevoiţi să stea în case. Toate secţiile clubului au antrenamente online. Sunt câte trei şi chiar şi cinci antrenamente pe săptămână. La finalul fiecărei săptămâni stabilim programul pentru următoarele zile, îi anunţăm pe părinţi şi le trimitem toate informaţiile. Suntem în legătură permanentă cu sportivii noştri. Primarul Emil Rîşteiu ne susţine şi îi mulţumim că ne-a sprijinit cu logistica şi nu numai. Antrenamentele durează aproximativ 40 de minute. Avem un feedback peste aşteptările noastre”, a declarat Vasile Hriţac, preşedintele Clubului Sportiv CFR Simeria.
„Sâmbăta aceasta am invitat un kinetoterapeut şi vom face o şedinţă online cu el şi cu sportivii noştri, pentru cei care au peste 13 ani, pentru diferite teme, de recuperare a sportivilor, de exemplu”, a adăugat Vasile Hriţac.
Borfașule, dă banii înapoi! Apelativul devenit oarecum consacrat se aude tot mai des după un…
Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…
Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un…
Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Mănerău, a fost găsit de cei de…
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…