Ansamblul „Drăgan Muntean”, tras de urechi de propriii „naşi”

Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a aprobat rectificări bugetare la mai multe instituţii subordonate. Printre acestea s-a numărat şi Ansamblul Profesionist „Drăgan Muntean”, căruia i-a fost suplimentat bugetul cu suma de 200.000 de lei. Ocazie cu care, consilierul judeţean Florian Toma a cerut explicaţii despre activitatea ansamblului. Acesta a arătat că managerii formaţiei de muzică şi dansuri populare şi-au propus în acest an să realizeze venituri proprii de 100.000 de lei, doar că până acum nu au încasat decât un sfert din suma respectivă. Consilierul judeţean a mai întrebat retoric câţi kilometri de drum s-ar fi făcut din banii care au fost alocaţi instituţiei de cultură în acest an, fiind un total de 1.100.000 de lei.
„Nu putem să ne jucăm cu ei…”
În replică, preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a explicat că fosta administraţie judeţeană a repartizat pentru Ansamblul Profesionist „Drăgan Muntean” suma necesară funcţionării doar până în luna iunie. Drept urmare, rectificarea de buget este absolut necesară. „Mă miră faptul că dumneavoastră, vechi consilier judeţean, ridicaţi această problemă cu Ansamblul «Drăgan Muntean», fiind printre cei care aţi votat bugetul de supravieţuire al acestuia până în luna iunie. Nici nu putem să ne jucăm cu ei, nici nu am reuşit să-i desfiinţăm aşa repede, lucru pe care-l vom decide la sfârşitul anului”, a afirmat preşedintele CJ Hunedoara.
După dezbaterile de la CJ Hunedoara pe tema banilor alocaţi ansamblului, managerul acestuia, Cristian Fodor, nu a întârziat să transmită un mesaj de mulţumire preşedintelui Laurenţiu Nistor, arătând dificultăţile financiare cu care se confruntă. „În ultima perioadă, Ansamblul Profesionist «Drăgan Muntean» pentru Promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara s-a aflat într-o situaţie financiară dificilă. Noua conducere a CJ Hunedoara a înţeles necesitatea susţinerii financiare a ansamblului nostru, care, într-un timp scurt de existenţă, a devenit o instituţie reprezentativă pentru ceea ce înseamnă păstrarea şi promovarea culturii populare a judeţului nostru. Mulţumesc, pe această cale, domnului preşedinte al CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor, care a dovedit susţinere şi responsabilitate faţă de importanţa continuităţii funcţionării ansamblului, instituţie ce a arătat, de fiecare dată, implicare, profesionalism şi dăruire în organizarea unor evenimente inedite în peisajul culturii tradiţionale hunedorene”, a arătat managerul Ansamblului Profesionist „Drăgan Muntean”. Formaţia de muzică şi dansuri tradiţionale a fost înfiinţată în 2013, de către CJ Hunedoara, pe vremea când instituţia era condusă de Mircea Moloţ. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • "...păstrarea și promovarea culturii populare..." ? Domnule director Fodor cred că vâ arogați merite mult prea mari. Promovați poate muzica și dansul popular. Cultura populară este mai completă decât atât. Altfel sincere felicitări pentru reorientarea politică de care dați dovadă. Sigur că ansamblul trebuie sisținut și CJ a făcut bine că nu l-a uitat. Ar trebui, însă, primenit, are nevoie de..."sânge proaspăt".

  • Pacat ca o astfel de institutie care ar trebui sa fie reprezentanta judetului in plan cultural-artistic este condusa de doi mascarici fara caracter, care momentan bat pe la usile consiliului judetean imbracati in haine "rosii", jurand iubire vesnica celor pe care i-au haulit si sapat acum 4 ani. Rusine celor care sunt dispusi sa le ofere continuitate, nu sunteti cu nimic mai demni decat ei.

Recent Posts

Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni pentru combaterea infracționalității și creșterea siguranței comunității

*Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni pentru combaterea infracționalității și creșterea siguranței comunității*   Polițiștii hunedoreni au…

o zi ago

Amenajarea unui living perfect funcțional

Livingul este camera pe care o folosesti cel mai mult si pe care o vad…

2 zile ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Investiție de peste 28 de milioane de lei pentru un sistem modern de screening și diagnostic la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad

Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, face un pas decisiv…

2 zile ago

Uneori, graba nu pune în pericol doar vieți omenești…

Astăzi, „radarul” colegilor noștri de la Poliția Orașului Uricani a surprins un participant neașteptat la…

2 zile ago

Tânăr reținut de polițiști după un act de tâlhărie comis asupra concubinei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit de urgență în urma unui apel la…

2 zile ago