Angajaţii spitalului devean îşi primesc salariile cu 10 zile întârziere

Sorina Popa

Angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva nu şi-au primit salariile în 15 aprilie şi se pare că nici nu le vor primi până în 25 aprilie. S-a ajuns în această situaţie din cauză că negocierile pentru sporuri nu s-au finalizat, angajaţii cerând mai mult decât se poate da.

“Sperăm ca până în data de 25 aprilie, angajaţii Spitalului Judeţean Deva să-şi primească salariile. Asta, din cauză că nu s-au terminat negocierile privind sporurile. Este vorba de sporurile de gardă pentru medici şi sporurile pentru asistenţii medicali. După cum ştie toată lumea, conform legislaţiei, sporurile nu pot depăşi 30 la sută pe ordonatorul principal de credite, adică pe Consiliul Judeţean Hunedoara în cazul nostru, care mai are în subordine două sanatorii, cel de la Geoagiu şi Brad şi Direcţia pentru Protecţia Copilului. Deci, sporurile nu pot depăşi 30 la sută pe Consiliul Judeţean, de aceea au fost mai multe negocieri. Se pare că s-a ajuns la un consens şi până în data de 25 vor fi plătite salariile. Salariaţii au cerut la maximum sporurile. Dar, salariile de bază au crescut mult la medici, şi mai puţin la asistenţii medicali. Aşa că, ne-am gândit să facem şi o protecţie socială ca să spun aşa, pentru personalul auxiliar. Deci, salariile brancardierilor, infirmierelor, îngrijitoarelor să rămână la fel”, a declarat dr. Ioan Demeter (foto), directorul medical al Spitalulul Judeţean de Urgenţă din Deva.
Potrivit medicului Ioan Demeter, un medic primar gradul 5 poate ajunge la un salariu de bază de 15.500 de lei. Evident, la acesta se vor adăuga sporurile de secţii. Acestea variază şi ele.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

4 ore ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

4 ore ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

4 ore ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

4 ore ago