Angajaţii Penitenciarului Bârcea cer destituirea comandantului

 

Nicolle Ebner

Sindicatul Independent „Vulturul” – Bârcea Mare solicită revocarea din funcţia de conducere a comisarului şef Emanoil Bota (foto), directorul penitenciarului. Angajaţii, membri ai sindicatului „Vulturul”, reclamă deficienţe grave în activitatea conducerii penitenciarului şi prezintă dovezi cu privire la managementul defectuos al comisarului şef, Emanoil Bota.

Agenţi ţinuţi în beznă, pentru economie la curent
Potrivit unui comunicat semnat de liderul Nicolae Grosu, Sindicatul Independent „Vulturul” Bârcea Mare solicită Corpului de Inspecţie al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, verificarea tuturor sesizărilor trimise de angajaţi la Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), şi implicit, revocarea din funcţia de conducere a directorului penitenciarului, Emanoil Bota. La solicitarea sindicatului „Vulturul”, reprezentanţii FSANP s-au deplasat la Bârcea Mare, unde au constatat că personalul este „demotivat, tracasat şi dezinformat”. Pare greu de crezut, dar angajaţii lucrează în condiţii mai draconice decât deţinuţii pe care îi au în grijă, iar din cauza managementului preferenţial, discrepanţele între condiţiile ofiţerilor şi cele ale angajaţilor sunt degradante. Conform raportului întocmit de comisia FSANP, „personalul de supraveghere lucrează în condiţii de întuneric total (în timpul zilei nefiind lumină naturală pe secţii), conducerea unităţii sperând într-o economie de curent, în condiţiile în care în birourile ofiţerilor continuă să se folosească mijloace de încălzire cu eficienţă redusă. S-a constatat că nu există fonduri pentru acoperirea salariilor până la sfârşitul anului, iar din punct de vedere al resurselor umane, „penitenciarul se află într-o criză profundă de personal, în schimb, este supradimensionat sectorul administrativ, unde s-a semnalat şi fenomenul nepotismului”, se mai arată în raport.

Ameninţări, ore suplimentare nepontate, meniu preferenţial
Directorul adjunct a recunoscut în faţa comisiei că a ameninţat, în repetate rânduri personalul şi liderii de sindicat, iar în ceea ce priveşte orele suplimentare lucrate de angajaţii de la Penitenciarul Bârcea Mare, Emanoil Bota a refuzat să dea vreo informaţie, pentru că, spun sindicaliştii, acestea nu sunt pontate. În plus, calitatea hranei este foarte proastă şi se păstrează diferenţa între meniurile oferite ofiţerilor şi cele de care beneficiază agenţii. Ba mai mult, „sunt situaţii în care personalul de execuţie este refuzat a fi servit, din motive de planificare”. Personalul de la „Ferma Şoimuş” îşi asigură singur transportul. În concluzie, comisia sindicală face cunoscut faptul că „directorul penitenciarului încă nu poate accepta că relaţiile de muncă trebuie să se schimbe, iar conducerea unităţii are dificultăţi serioase în gestionarea resurselor umane, în principal, din cauza atitudinii agresive şi cazone, în relaţia cu personalul” mai este consemnat în raportul respectiv.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • ceea ce afirma agentii este adevarat actualul director sau comandant cum isi spune conduce penitenciarul ca si cum ar fi seful suprem al angajatilor este un om fara demnitate pentru care agentii sunt niste nemernici iar detinutilor le aproba orice doleante de frica acestora s-a ajuns ca detinutii sa comande in acel penitenciar iar situatia este cunoscuta in tara si in anp detinutii nu mai pot fi controlati doar prin aprobarea tuturor cerereilor iar pt angajati nu mai au nici un pic de respect sa traiti domn COMANDANT

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

12 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

13 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

13 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

13 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

13 ore ago

Drumul spre Stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

13 ore ago