Categories: Comunitate

Angajaţii din primării mai aşteaptă lefurile mărite

Magdalena Şerban

Angajaţii din administraţia publică locală nu prea au noroc în ceea ce priveşte majorarea lefurilor. Chiar dacă legislaţia prevede posibilitatea creşterii salariilor, în realitate, acest lucru nu poate fi pus în practică. Pentru că nu sunt bani.

Conform OUG nr. 83/2014, autorităţile pot stabili o creştere salarială pentru personalul angajat în instituţiile publice locale de până la 12 la sută, dacă sunt îndeplinite cumulativ, două condiţii: încadrarea cheltuielilor de personal în limita bugetului aprobat şi încadrarea în limita plafonului repartizat conform prevederilor legale. În vederea aplicării acestor măsuri, se pot stabili creşteri salariale diferenţiate pe categorii de personal, în funcţie de condiţiile specifice. Necazul însă este că, la începutul anului nu s-au prevăzut sumele necesare. Aşa că, din cauza retribuţiilor mici, angajaţii migrează către alte sectoare de activitate, mai bine plătite, sau pleacă în străinătate.

Blăjeniul încă aşteaptă noi ordine
„Nu îndeplinim condiţiile. Avem alocări salariale stabilite şi aprobate, însă nu putem să luăm bani de un alt capitol. Nu e legal. Aşteptăm să se revizuiască plafonul ce ne-a fost repartizat iniţial. Vom face o adresă în acest sens, să vedem ce se întâmplă. Alte înştiinţări sau lămuriri noi nu am primit pe baza subiectului. Bugetul nostru de cheltuieli acoperă lefurile până la final de an, dar nu include şi acel 12 la sută, acesta e singurul lucru cert. Personal, îmi doresc foarte tare să putem pune în practică majorarea, ţinând cont de salariile foarte mici, ce se practică la ora actuală în sistemul public. Până se va remedia problema, mergem pe ce a fost şi până acum”, a arătat primarul din Blăjeni, Horia Jurcă. Acesta a mai precizat că în unitatea administrativă pe care o conduce îşi desfăşoară activitatea 14 angajaţi din cei 15 cât prevede organigrama. Asistenţa Socială nu are om dedicat, însă serviciile au fost transferate în fişa postului celui angajat la Impozite şi Taxe. Asta, ca o soluţie de compromis. Cât priveşte plecările, unii au preferat să renunţe la serviciu şi să aleagă un alt loc de muncă, dar la privat. „Dacă ar fi să aduc în discuţie persoanele care fac naveta, pot spune cu mâna pe inimă că din tot salariul se aleg cu mai nimic. Poate doar cu vechimea şi contribuţiile plătite către stat. Deci, se poate spune că muncesc pentru stat, nu pentru ei”, a adăugat Horia Jurcă.

La Beriu, majorarea a venit cu 1 august
Printre primarii favorizaţi se numără cel al comunei Beriu, Emil Bîc, care în urma unor plecări din unitatea administrativ-teritorială pe care o păstoreşte, are asiguraţi acei 12 la sută la buget, aşa că începând cu 1 august, angajaţilor li s-au mărit lefurile. „Vom da dispoziţie pentru schimbările care se impun. Avem economii la salarii, deci există banii necesari. Secretarul comunei a ieşit la pensie, iar contabila a rămas în concediu de maternitate, aşa că până în decembrie 2015 ne încadrăm ca, din aceste economii la buget, să putem asigura procentul. Trecând în pensie, nu îi mai plătim salariul lunar secretarului, iar partea pentru maternitate se achită din CAS. În alte condiţii, nici noi nu am fi avut de unde suporta, începând cu anul curent, creşterile salariale”, a afirmat Emil Bîc. Potrivit primarului, juristul va ţine locul secretarului, până la organizarea concursului pe post, iar la Departamentul contabilitate, atribuţiile au fost preluate de un alt angajat. În total, la Beriu, administraţia locală numără 17 oameni din cei 22 cât ar fi normal. Descoperite sunt însă compartimentele Achiziţii Publice, Stare Civilă şi Executare Silită.

Nici Toteştiul nu stă mai bine
La un calcul simplu, primarul din Toteşti, Tiberiu Pasconi, spune că i-ar mai trebui încă aproximativ 30.000 de lei, adică circa 5.000 de lei lunar, faţă de actualele alocări salariale, ca să poată să le dea oamenilor bani mai mulţi, aşa cum permite noua lege. „Nimeni nu e străin de situaţia angajaţilor din primării. Toţi nu stau strălucit la capitolul finanţe, aşa că majorarea asta e o mană cerească. Dar, neavând nici noi prevederi bugetare de la început de an, suntem legaţi de mâini şi de picioare, pur şi simplu. Am discutat şi cu colegi de-ai mei, din alte localităţi, iar singura soluţie este să primim o rectificare. Abia după, putem să dăm creşterile respective. Ne-am bucura dacă am putea-o face retroactiv, oamenii pierzând nişte bani, în tot acest timp, până la soluţionarea problemei. Mulţi fac naveta şi ce iau pe mere, dau pe pere, vorba românului. Nu se aleg cu nimic”, a declarat Tiberiu Pasconi. Acesta a spus că toate posturile prevăzute în organigramă, adică 23, sunt ocupate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că s-au pus deja la bă­taie bani frumoși pen­tru unii candidați care…

13 ore ago

Laurențiu Nistor: Drumuri moderne pentru dezvoltarea comunităților locale

Infrastructura rutieră modernă este primul pas spre dezvoltarea social-eco­no­mică și turistică a județului Hunedoara. Consiliul…

13 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul echipei Corvinul Hunedoara Pentru că va primi titlul de Cetățean de Onoare…

13 ore ago

Bulina negră

Dan Vîlceanu, deputat neafiliat Pentru că l-a mușcat pe fostul său coleg, deputatul Florin Roman,…

13 ore ago

Ce exemplu, ce scandal! Bătaie în Parlamentul României. Florin Roman îl acuză pe Dan Vîlceanu că i-a dat un genunchi în față

Bătaie în Parlamentul României: Deputatul liberal Florin Roman îl acuză pe Dan Vîlceanu (deputat neafiliat,…

13 ore ago

Un nou val de praf saharian lovește România – Care vor fi zonele afectate

Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de…

13 ore ago