Primarul din Geoagiu, blocat de mãsurile de austeritate

Nicolle Ebner

Primarul oraşului Geoagiu, Simion Mariş (foto), consideră că prin impunerea de către guvern a unui număr al posturilor ce pot fi încadrate la nivelul primăriilor şi reducerea, în acelaşi timp, a salariilor angajaţilor primăriei cu 25 la sută, nu face altceva, decât să creeze haos în administraţiile locale şi să genereze o scădere a calităţii serviciilor către populaţie.

Primarul: „ori reduceri salariale, ori limită de angajaţi”

Potrivit noilor normative, Primăria oraşului Geoagiu ar trebui să aibă un număr mediu de 49 de angajaţi. Problema este că, din cauza crizei financiare din ultimii doi ani, administraţia locală a tot renunţat la serviciile unor salariaţi iar alţii au plecat de bună voie – din cauza lefurilor prea mici – ori s-au pensionat. Prin urmare, la această oră, Primăria Geoagiu are doar 24 de angajaţi, deci, cu mult sub limita impusă de guvern, însă, primarul se teme pentru viitorul activităţii din cadrul instituţiei pe care o conduce. „Nu înţeleg de ce, dacă am atât de puţin personal, să fiu obligat să le mai reduc angajaţilor şi salariile cu 25 la sută. Nu înţeleg rostul acestei măsuri, atâta timp cât mă încadrez în reducerile de cheltuieli. După ce că le reduc un sfert din salarii, să-i pun pe cei 24 de oameni să lucreze cât pentru 49”, spune supărat, primarul Simion Mariş. Convins că cei 24 de angajaţi vor lucra exact de puţinii bani pe care îşi vor primi şi nimic mai mult, edilul şef al oraşului Geoagiu spune că ar mai angaja personal, dar nu-i permite legea. Prin urmare, a ajuns într-un blocaj, din care nu mai ştie cum să iasă.

Prefectul: „şi una şi alta, cum spune legea”

Prefectul judeţului Hunedoara, Attila Dezsi, rămâne imun la rugăminţile primarului, de a-l scuti de una dintre măsurile de austeritate şi declară că legile trebuie aplicate şi respectate, fără excepţie. În ceea ce priveşte angajările, nu există nici un fel de restricţie, dacă se respectă procedurile stabilite, adică, tot legile în vigoare. „Dacă se încadrează în bugetul de venituri şi cheltuieli al unităţii administrativ teritoriale, poate să angajeze personal de la 24 până la 49 -limita prevăzută în ordonanţă – dar, conform procedurii prevăzute de normativele pentru angajarea funcţionarilor publici. Respectiv cu avizul Autorităţii Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru noua organigramă şi ulterior, scoaterea la concurs a posturilor vacante. Dar, cum am specificat, dacă se încadrează în noul buget stabilit de guvern”, a răspuns prefectul judeţului Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

3 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

3 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

3 zile ago