Femeia în vârstă de 43 de ani a mers la vestiar să se schimbe, iar un bărbat de 40 de ani, din municipiul Hunedoara, a dat buzna peste ea. La auzul strigătelor de ajutor ale femeii, agenții de pază ai spitalului au intervenit. Aceștia l-au prins și imobilizat pe agresor, după care au chemat la fața locului polițiștii.
”De urgenţă, la unitatea medicală s-a deplasat o patrulă de siguranță publică care l-a identificat pe prezumtivul agresor, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Hunedoara. Persoana vătămată, o femeie în vârstă de 43 de ani, le-a declarat poliţiştilor că, în timp ce se afla în vestiarul unităţii, bărbatul a împins-o, moment în care aceasta s-a lovit în zona spatelui. Femeia a primit îngrijiri medicale de specialitate, dar nu a necesitat internare. Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei pentru audieri, faţă de acesta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând a fi prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale”, a informat comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Procurorul de caz, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, l-au pus pe agresor sub control judiciar pentru 60 de zile.
Femeia agresată lucrează la Registratura spitalului. Managerul unității medicale, Radu Budae ne-a declarat că angajata i-a spus că s-a speriat foarte tare. Vestiarul se află în partea centrală a spitalului, în continuarea Unității de Primiri Urgențe, la parterul clădirii, nefiind o zonă izolată. Individul era venit, se pare, în vizită la o altă persoană internată în unitatea medicală. (Natalia Bumbac)
În următoarele zile, temperaturile deosebit de scăzute și gerul vor fi caracteristicile principale ale vremii…
Intervenția rapidă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din Lupeni au dus la identificarea celor…
În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…
Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…