Andreea Ciobanu revine în Consiliul Local Deva

Andreea Ciobanu (foto) poate reveni în Consiliul Local Deva, după ce instanţa i-a dat câştig de cauză, aceasta cerând suspendarea ordinului prefectului prin care se vacanta locul în legislativul local.

Andreea Ciobanu, fost membru PSRO, a atacat în instanţă ordinul prefectului prin care înceta mandatul ei de consilier local la Deva, după ce conducerea judeţeană a PSRO a exclus-o din partid. Numai că între timp, PSRO şi-a cerut dizolvarea în instanţă. Ca urmare, Ciobanu a cerut suspendarea ordinului, într-un dosar, şi în altul anularea acestuia, pe motiv că partidul respectiv nu mai funcţionează. Deocamdată, a câştigat privind suspendarea ordinului, iar în aceste condiţii, Andreea Ciobanu revine în Consiliul Local Deva, până la judecarea fondului procesului. (S.Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

De ce ai alege o drujbă electrică?

Într-o lume în care tehnologia avansează rapid, instrumentele electrice devin din ce în ce mai…

9 ore ago

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

15 ore ago