Categories: Actualitate

Anchetă la Spitalul municipiului Hunedoara, după decesul unei fetiţe de un an şi 10 luni

Mama unei fetiţe de un an şi 10 luni a depus plângere la poliţie, după ce copila ei a decedat în Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. Fetiţa a fost internată mai multe zile în spital, fiind diagnosticată cu pneumonie, a fost externată, după care mama a revenit cu copila la spital, dată fiind starea gravă în care se afla.
Dosar pentru ucidere din culpă
„Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în care anchetează moartea copilei, cercetările fiind asupra faptei, nici o persoană nu a fost pusă sub acuzare”, ne-a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. De asemenea, Primăria Hunedoara, în subordinea căreia se află spitalul, a dispus convocarea Consiliului de Administraţie al unităţii medicale pentru a stabili condiţiile în care s-a produs această tragedie. Managerul spitalului, Radu Budae, aflat la Bucureşti, pentru a depune cereri de finanţare a unor proiecte la Guvern, va reveni de urgenţă acasă la solicitarea primarului municipiului Hunedoara. Acesta ne-a declarat că vinovaţii pentru decesul copilului vor fi traşi la răspundere.
„Din datele pe care mi le-au dat colegii, fetiţa a fost internată cinci zile la medicul Nastasia Joldiş fiind diagnosticată cu pneumonie. A fost externată,  dar din cauză că s-a simţit rău, mama a revenit cu ea la spital. A decedat în spital în 21 martie, în ciuda eforturilor medicilor de a o resuscita. Aşteptăm rezultatele autopsiei pentru a vedea cauza exactă decesului”, a spus Radu Budae. O anchetă medicală în acest caz este efectuată şi de o comisie formată din cinci medici primari, şefi de secţie, de la spital.
Părinţii vor să afle adevărul
Şi primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a intervenit în acest caz, în calitate de ordonator principal de credite. Edilul a avut o întâlnire cu părinţii micuţei, cărora le-a oferit sprijinul său, aceştia spunându-i că vor să afle adevărul. „În calitate de primar al municipiului Hunedoara, dar mai ales de părinte, îmi exprim tristeţea, durerea şi mâhnirea faţă de decesul tragic al unui copil, la spitalul nostru. În cursul acestei dimineţi, am dispus convocarea în regim de urgenţă a Consiliului de Administraţie al spitalului, pentru a verifica împrejurările care au dus la tragicul deces al unui copil. Am vorbit personal, în cursul acestei zile, cu membrii familiei greu încercate şi vă asigur că voi face tot ceea ce este omeneşte posibil ca să aflăm adevărul şi să luăm măsuri, astfel încât asemenea tragedii să nu se mai întâmple”, a afirmat primarul Dan Bobouţanu.
Aşa cum au declarat reprezentanţii spitalului, cursul anchetei depinde de rezultatele medicilor legişti privind cauza morţii copilei. Din datele medicului primar legist Dan Mărculescu, şeful Serviciului de Medicină Legală Hunedoara, concluzia medicilor legişti după efectuarea necropsiei este că fetiţa a decedat din cauză că suferea de bronhopneumonie. (N. Bumbac)

 

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • F bine. Un tigan in minus. Sa moara toti tiganii. Fara ei Romania ar fi un stat mult mai civilizat. Tiganii fura, omoara si tilharesc. Nu le place munca si put urit. Mai bine fara ei.

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

22 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

22 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

22 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

22 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

22 de ore ago