Categories: EvenimentFlash

Anchetă în plină desfăşurare la Mina Uricani

Carmen Cosman

Peste 100 de persoane au fost audiate până acum de procurori în ancheta privind cauzele tragediei de la Uricani, iar anchetatorii continuă să ia declaraţii. Între timp, angajaţii unităţii extractive stau în continuare acasă, iar în subteran, intră doar anchetatorii şi echipele de intervenţie.

Angajaţii Exploatării Miniere Uricani rămân cel puţin încă două zile acasă şi vor fi plătiţi, în continuare, cu salariul de încadrare. „Încă se face evaluarea lucrărilor care trebuie executate, iar mâine vom lua o decizie în ceea ce priveşte reluarea activităţii”, a declarat directorul general al Companiei Naţionale a Huilei Petroşani, Constantin Jujan. După cele două explozii produse în data de 5 februarie în subteranul minei Uricani, activitatea extractivă  a fost stopată, iar în mină au mai intrat doar salvatorii minieri şi anchetatorii care culeg probe de la faţa locului. Pe de altă parte, ancheta în ceea ce priveşte stabilirea cauzelor care au dus la producerea tragediei sunt în plină desfăşurare. Anchetatorii continuă să ia declaraţii de la toate persoanele care pot da informaţii referitoare la acest accident de muncă, soldat cu cinci victime.
Ioan Nicodim, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, spune că până acum, au fost audiate aproximativ 100 de persoane, salvatori minieri, angajaţi ai unităţii extractive sau rude ale echipei de electricieni decedaţi în subteran. Şi reprezentanţii INSEMEX Petroşani lucrează în continuare la efectuarea expertizei tehnice. „Expertiza tehnică este în desfăşurare. Specialiştii INSEMEX au intrat şi astăzi în subteran şi se adună cât mai multe probe şi documente, ce stau la baza stabilirii cauzelor care au dus la producerea accidentului”, a declarat Constantin Lupu, directorul INSEMEX Petroşani.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

o zi ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

o zi ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

o zi ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

o zi ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

o zi ago