Categories: Actualitate

Anchetă după ce au băgat banii de la parcare în buzunare

Poliţiştii din municipiul Lupeni s-au autosesizat şi au început o anchetă în cazul angajaţilor surprinşi de camerele video ale Primăriei Lupeni că ar fi luat din banii încasaţi de la turiştii care foloseau parcările de la urcarea în staţiunea Straja, a informat IPJ Hunedoara.

Decizia survine după ce primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriţă (foto), a prezentat pe pagina sa de Facebook mai multe imagini în care angajaţi ai parcărilor din Straja şi-ar fi însuşit o parte din taxele plătite de cei care şi-au lăsat maşinile în locurile special amenajate de primărie.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Lupeni s-au autosesizat din oficiu cu privire la apariţia unor imagini pe platforma unei reţele de socializare, precum că angajaţii de la punctele de taxare ale parcării aferente staţiunii Straja sustrag sume de bani din încasări. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, urmând a se efectua cercetări în vederea identificării autorilor şi luarea măsurilor legale ce se impun”, au precizat cei de la IPJ Hunedoara.

La rândul său, Primăria Lupeni a început o anchetă internă după ce s-a constatat că unii angajaţi ai parcărilor ce deservesc staţiunea Straja şi-ar fi însuşit o parte din încasările obţinute de la turişti pentru tichetele de parcare, a anunţat primarul municipiului, Lucian Resmeriţă.

Cercetarea disciplinară a suspecţilor a început după ce reprezentanţii primăriei au analizat înregistrările camerelor video montate în încăperile de la barierele situate la intrarea în parcări.

Primarul s-a adresat, deopotrivă, şi turiştilor pe care i-a rugat să solicite bon fiscal după scanarea tichetului de parcare.

Turiştii care vin în Straja au la dispoziţie aproximativ 300 de locuri de locuri de parcare ce au fost construite în imediata vecinătate a staţiei de plecare a telegondolei care urcă în staţiune.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

9 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

14 ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

14 ore ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

15 ore ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

17 ore ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

17 ore ago