Categories: Comunitate

Analize de mare acurateţă şi ieftine

Magdalena Şerban

E aproape o modă ca foarte mulţi hunedoreni să-şi facă analizele medicale la anumite laboratoare private. Astfel, se poate spune că s-a creat o cutumă potrivit căreia acurateţea analizelor efectuate este mai mare la privat, decât la stat. Ceea ce puţină lume ştie, însă, este că la Spitalul Municipal Dr. A. Simionescu din Hunedoara, laboratorul nu numai că practică unele dintre cele mai mici tarife din judeţ, ci este dotat la nivel european, cu aparatură de ultimă generaţie, cu mult peste cea a laboratoarelor din localitate.

Gratuite sau pe bani puţini
Pentru pacienţii internaţi în spital şi cei care se prezintă la Urgenţă, dar şi pentru cei care se adresează Ambulatoriului, venind cu bilet de trimitere, analizele se efectuează gratuit. Din pricina faptului că fondurile alocate se epuizează repede, contractul cu Casa de Sănătate acoperind doar în jur de 10.000 de lei lunar, gratuitatea nu mai poate fi aplicată în multe cazuri, însă este important de ştiut că analizele se pot efectua şi contra cost, la tarife cu mult sub cele ale laboratoarelor private. În ceea ce priveşte calitatea, ea este garantată şi de activitatea personalului din cadrul laboratorului, cea mai mare parte a medicilor având experienţe de zeci de ani şi o serie de competenţe acumulate în timp.

O gamă vastă de servicii
Laboratorul acoperă toată gama de servicii medicale (hematologie, hemostază, biochimie, biochimie urinară, imunologie şi microbiologie), fiind printre foarte puţinele laboratoare de spital din judeţ acreditate RENAR. Graţie aparaturii sale performante, analizele sunt efectuate la un înalt standard de calitate şi într-un timp foarte scurt, aspect esenţial pentru unele dintre secţiile unităţii medicale. „Mi se pare nedrept că foarte mulţi hunedoreni dau sume exorbitante la laboratoare de cartier, situate la un colţ de bloc, însă fără să ştie că probele lor de sânge pleacă în alte judeţe să fie examinate, laboratoarele respective neavând dotările necesare pentru a face acest lucru. De ce să se meargă la privat, cât timp există aparate performante şi personal experimentat, chiar la spitalul municipalităţii?”, este de părere ec. Nicuşor Eduard Ştefan (medalion dreapta), directorul financiar-contabil al Spitalul Municipal Dr. A. Simionescu Hunedoara.
La rândul său, directorul medical, dr. Carolina Radu (medalion stânga), ţine să reamintească faptul că „spitalul din Hunedoara este un brand. Reprezintă una dintre instituţiile medicale de tradiţie şi care deserveşte municipiul de peste patru decenii. La noi se fac analize de înaltă performanţă. Serul proaspăt recoltat se pune pe analizator, pentru a fi investigat. În celelalte laboratoare – şi aici vorbesc în cunoştinţă de cauză – el este congelat şi trimis în centre din Timişoara, Cluj sau Bucureşti. De aici şi calitatea precară a investigaţiilor şi rezultatele pe măsură”.
Mesajul conducerii este că, măcar din patriotism local, hunedorenii ar trebui să conştientizeze că spitalul trebuie sprijinit ca să poată continua investiţiile vizate pentru creşterea calităţii actului medical, aşa cum la rândul ei, instituţia îi susţine pe bolnavii din municipiu şi nu numai.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Aceasta moda a putut lua amploare si datorita celor de la laborator
    care au dat chix cateodata nu neaparat din vina lor (poate e personal putin sau nu sunt cu toti competenti sau nu lucreaza toti la capacitatea optima). Trebuie facut o investigatie si in acest sens.
    Intradevar trebuie sa sustinem toti Hunedoareni acest Spital.

  • serios? parca doamna directoare Carollina Radu pana nu demult isi trmitea pacientii doar la laboratorul Bioclinica ,ca doar de acolo veneau comisioanele.Moda au facut-o unii doctori.

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

o zi ago