Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu (foto), a afirmat că sportivii români care au participat la Jocurile Olimpice au reuşit să stopeze declinul evident care se înregistra de la o ediţie la alta.
„Haideţi să spunem că am reuşit să oprim acest declin. Eu mă gândesc că dacă nu făceam ceea ce am făcut până acum, unde am fi fost la Tokyo?. În afară de canotaj, care a reuşit să îşi îndeplinească obiectivul şi să îl depăşească, doar scrima a reuşit să mai aducă o medalie. Deşi celelalte federaţii sportive şi-au fixat obiective foarte foarte clare, dar din păcate nu au reuşit să şi le îndeplinească. Au timp o lună de zile să facă această evaluare şi această analiză foarte serioasă”, a declarat Covaliu.
„Vom face şi noi o evaluare şi apoi vom face o conferinţă de presă în care vă vom informa despre măsurile care se impun şi despre felul în care vom merge mai departe”, a mai spus Covaliu.
România s-a clasat pe locul 46 în clasamentul medaliilor obţinute la Jocurile Olimpice. La Tokyo, România a avut un bilanţ de patru medalii, una de aur, la dublu vâsle feminin (Nicoleta Ancuţa Bodnar, Simona Geanina Radiş), şi trei medalii de argint, la spadă feminin (Ana-Maria Popescu), dublu rame masculin (Marius Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosă) şi patru rame fără cârmaci masculin (Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari).
Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…
I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…
Weekend de foc pentru polițiștii hunedoreni. Oamenii legii au aplicat măsuri drastice pe șoselele din…
Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…
O femeie din județul Hunedoara a fost la un pas de a pierde aproape 4.500…