Magdalena Șerban
Cum încheie anul 2024 primarii? Unii bine, alții cu minusuri majore, însă cei mai mulți își pun speranțele în 2025. La Lelese, plusul nu e doar investițional, ci și administrativ.
Dotați din banii de la UE
,,Suntem în perioada în care primim accesoriile pentru utilaje, fiind achiziționate prin Grupul de Acțiune Locală din care facem parte, deci din fonduri europene nerambursabile. Cuantumul e de 80.000 de euro. Ele sunt specifice pentru fiecare utilaj, așa că trebuie și montate. Deținem suficiente utilaje la primărie pentru lucrările edilitare, deci inclusiv pentru deszăpezire. De altfel, noi facem totul în regie proprie. Zilele acestea mai aducem încă 2 tone de sare, ca pe timp de iarnă cu ger să putem să împrăștiem pe segmentele în pantă. Pentru drumuri, folosim nisip cu sare”, a spus primarul din Lelese, Ciprian Achim (foto). Legat de cuiul din talpa multor autorități publice, edilul are cuvinte realiste, însă optimiste. „Financiar, ne-a mers bine, având multe proiecte câștigate, așa că suntem peste multe comune mari. Am obținut pe diverse axe europene și guvernamentale multe fonduri, așa că am avut și cu ce munci. Când anul cântărește greu financiar, e foarte bine. Când e dificil financiar, nu ai pe ce pune mâna ca să faci câte ceva. Fiecare pârghie de finanțare are regulile ei de cheltuieli. Dar esențialul e să ai ce gestiona. Să ne rugăm să avem un 2025 financiar cel puțin ca 2024. Asta înseamnă investiții, deci dezvoltare. Nu închidem pe minus, cu imposibilități de plată sau cu restanțe de tot soiul. Suntem chiar bine”, a mai transmis edilul local.
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…