Vorbesc gurile rele că o duduie, funcționară de prea mult timp, se laudă peste tot că va fi numită șefă,…
Natalia Intotero, ministrul Familiei Pentru că a organizat, din nou, o dezbatere pentru combaterea violenței și consumului de droguri printre…
Vasile T., din municipiul Deva Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce și-a abandonat copiii.
Minerii, energeticienii şi siderurgiştii au organizat un nou protest, principala nemulțumire fiind modificările aduse la noua lege a pensiilor. Nu…
Suferind de depresie și sub presiune permanentă după inculparea autorilor atrocităților, victima a cedat și și-a retras plângerea pentru lovire…
Un moment de mare atractivitate în cadrul întâlnirilor cu personalități invitate la actuala ediție a Salonului Hunedorean al Cărții a…
Salvamontiştii din judeţele Hunedoara şi Caraş-Severin au intervenit pentru recuperarea trupului carbonizat al unui bărbat care se afla la o…
Magdalena Șerban Primăria care nu a stat deloc pe gânduri cu oferirea, cât mai repede, a posibilității de depunere a…
Maximilian Gânju Stațiunea din vestul Văii Jiului a fost identificată ani la rând cu multe atracții, de la frumosul Baloo…
Magdalena Șerban O localitate e ca o familie: comunitatea pune la un loc banii și bunurile deținute, iar capul casei…