Claudiu P., din municipiul Petroșani Pentru că judecătorii l-au trimis în arest preventiv, după ce n-a respectat controlul judiciar, el…
Comparativ cu luna trecută, numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a crescut cu 29, iar cea mai mare pensie medie…
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru situații de Urgență Hunedoara au intervenit, ieri, în Deva, Petroșani și în satul Gânțaga, din…
Experții apreciază că România a intrat în al doilea val endemic de COVID-19 din 2023. Riscul cel mai mare pentru…
Magdalena Șerban Taxa cea mai mică din țară, respectiv 2.100 de lei la licență, 2.500 de lei la masterat și…
Magdalena Șerban Administrația publică din Bretea Română anunță cetățenii că s-a demarat prima ediţie din 2023 a programului „Rabla Local”,…
Magdalena Șerban Cei ce poartă numele Sfintei Maria, sărbătoare prăznuită în 15 august, şi care sunt găzduiţi de Unitatea de…
Mai multe pagini oficiale de Facebook ale instituţiilor din municipiul Hunedoara, printre care pagina primăriei - „Primăria Hunedoara”, şi pagina…
După eșecul înregistrat cu ordonanța președințială privind relocarea seniorilor din azilul de la Cristur, prefectura și Agenția Județeană pentru Plăți…
Stațiunea Vața de Jos a fost gazda unui important turneu de fotbal organizat de către Asociația Județeană de Fotbal (AJF)…