Eșecul cererilor de ordonanțe președințiale

După eșecul înregistrat cu ordo­nanța președințială privind relocarea seniorilor din azilul de la Cristur, pre­fectura și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) s-au mai trezit că li se respinge și ordo­nanța președințială în cazul azilului de la Băcia.

Inadmisibilă

Iată soluția pe scurt:
„Respinge excepția lipsei calității pro­cesual active, astfel cum a fost invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîn­te­meiată. Admite excepția lipsei calității procesual pasive, astfel cum a fost invocată de pârâtă prin în­tâm­pinare. Admite excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, in­vo­cată de pâ­râtă prin întâmpinare. Res­pinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele Instituţia Prefectului – Judeţul Hunedoara şi Agen­ţia Jude­ţeană pentru Plăţi şi Ins­pecţie Socială Hunedoara, în con­tra­dictoriu cu pârâta Asociaţia „Pridvorul”, având ca obiect emiterea unei ordo­nanţe preşedinţiale, în ceea ce privește solicitarea de per­mitere a examinării medicale, a trans­portului și a relocării beneficiarilor, ca fiind formulată îm­potriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă. Respinge cererea de chemare în ju­decată for­mulată de reclamantele Insti­tuţia Pre­fectului – Judeţul Hunedoara şi Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Ins­pecţie Socială Hunedoara, în con­tra­dic­toriu cu pârâta Asociaţia „Pridvorul”, având ca obiect emiterea unei ordo­nanţe pre­şedinţiale, în ceea ce privește solici­tarea de permitere acces, ca inadmi­sibilă. Obligă reclamantele, în solidar, la plata către pârâtă a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de ju­decată. Cu drept de apel în termen de 5 de zile de la pronunţare, care se va de­pune la Judecătoria Deva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 04.08.2023”.
Singura reușită, ca să spunem așa, a fost în cazul azilului din Deva, care susține prefectul că funcționează clan­destin, instanța dând câștig de cauză celor două instituții. Însă aici nu li se per­mite accesul în continuare auto­rităților, pentru a lua persoanele vârst­ni­ce de acolo și a le duce să le facă inves­tigații medicale.
Una peste alta, juriștii de la stat se pare că nu sunt destul de pregătiți, de­oa­rece nu câștigă nici un proces în ca­zurile azilelor. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…

7 ore ago

Bulina albă

Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…

7 ore ago

Bulina neagră

Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…

7 ore ago

Mărturia cutremurătoare a unui tată din Hunedoara: Și-a denunțat fiul la poliție ca să-i salveze viața. Tânărul a fost condamnat la închisoare

Un tânăr de 23 de ani din județul Hu­nedoara, sudor de profesie și fără an­te­cedente…

7 ore ago

Percheziții în Hunedoara: Trei suspecți vizați într-un dosar de furt și tăinuire de bunuri arheologice din patrimoniul național

Polițiștii din cadrul Serviciului de In­vestigații Criminale desfășoară o amplă operațiune pe raza județului Hune­doa­ra.…

7 ore ago

Vigilent și în timpul liber: Un polițist din Orăștie a prins pe stradă un tâlhar periculos

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării ca­lificate într-un…

7 ore ago