Categories: Sport

Amicale în mocirlă

Ciprian Marinuţ

CFR Simeria şi Club Jiul Petroşani s-au impus în partidele de verificare, disputate, ieri, în compania echipelor FC Cisnădie şi Universitatea Petroşani, care au avut loc pe suprafeţe de joc dificile. Cele două echipe victorioase se vor afla faţă în faţă, vineri, pe terenul de la Simeria Veche, într-un alt meci test.
 

Al treilea test, prima victorie
Fără victorie în amicalele disputate pe zăpadă (0-1 cu Unirea Alba Iulia şi 1-1 cu CS Zlatna), CFR Simeria a bifat, ieri, primul succes într-un meci disputat pe noroi şi mocirlă. Echipa antrenată de Marius Opric a dispus cu scorul de 1-0 de FC Cisnădie (locul 6 în seria C6) la capătul unui meci pe care l-a controlat cu autoritate. Unicul gol a fost marcat de Suciu, în minutul 11, după o acţiune personală finalizată cu un şut imparabil. „Echipa a făcut un meci bun. Jucătorii au respectat în bună măsură indicaţiile tactice şi au reuşit să fie de multe ori primii la minge, deşi în repriza secundă, terenul a fost mocirlos. În afara golului, am mai avut o bară prin Riviş şi alte trei-patru ocazii clare, unele chiar cu poarta goală”, a spus antrenorul feroviarilor, Marius Opric.

Golurile juniorilor
Club Jiul Petroşani a făcut instrucţie cu Universitatea Petroşani, în amicalul disputat ieri, dovadă că elevii lui Daniel Huza şi Damian Militaru s-au impus cu scorul de 5-1. Patru dintre cele cinci goluri ale alb-negrilor au fost marcate de către juniori, Zaharia punctând de trei ori, iar Cânda, o dată. Pentru Club Jiul, a mai înscris şi Filip. „Am jucat cu foarte mulţi juniori, pentru a prinde şi ei curaj şi pot spune că sunt foarte mulţumit de rezultat”, a declarat antrenorul principal de la Club Jiul, Daniel Huza.
Club Jiul a făcut şi primele transferuri ale acestei ierni. Gruparea din Petroşani i-a achiziţionat pe fundaşul stânga de la FC Hunedoara, Cristian Corobea şi pe atacantul de 21 de ani, Ovidiu Popesc, de la Retezatul Haţeg, golgheterul Ligii a IV-a.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Două persoane reținute de polițiștii din Deva pentru infracțiuni de violență, distrugere și tentativă de furt calificat

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…

13 ore ago

Seara trecută, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în localitatea Certeju de Sus, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…

19 ore ago

Top agenții pentru vacanțe în Turcia – ediția 2026

Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…

o zi ago

EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, ÎN CURSUL ANULUI 2025

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…

o zi ago

Fiul manelistului Nicolae Guta, prins drogat la volan

Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…

o zi ago