Categories: Actualitate

Amendă şi dosar penal pentru refuzul carantinei

Un bărbat de 39 de ani, din Petroşani, a fost găsit de autorităţi la o terasă din centrul Petroşaniului. Acesta ar fi trebuit să stea acasă după ce a avut contact direct cu un bolnav de COVID-19.

”În baza deciziei Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara, de confirmare a carantinării instituţionalizate a unui bărbat în vârstă de 39 de ani, din Petroşani (contact direct al unei persoane diagnosticate pozitiv Covid-19), poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Petroşani, însoţiţi de un echipaj al Ambulanţei, s-au deplasat la locuinţa celui în cauză, în vederea realizării transportului la locul de carantinare. Bărbatul nu a fost găsit la domiciliu, ci la terasa unui bar din Petroşani, de unde a declarat că refuză să intre în carantină instituţionalizată, motivând că a făcut două teste, iar rezultatul acestora este negativ”, a informat IPJ Hunedoara.
Individul este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Anterior deciziei de carantinare instituţionalizată, bărbatul a fost descoperit plimbându-se prin Petroşani în loc să stea acasă. Atunci a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 de lei pentru părăsirea carantinării. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că la o firmă care ajută pensionarii în special se întâmplă lucruri u­râte.…

11 ore ago

Bulina albă

David Miklos, membru al echipei RavenTech HD Pentru că a obținut premiul Leadership Award Finalist,…

11 ore ago

Bulina neagră

E.C., din comuna Lăpugiu de Jos Pentru că a fost reținut, fiind cercetat pentru nerespectarea…

11 ore ago

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: Solidaritatea nu este un slogan. Pentru noi, este responsabilitatea fundamentală a statului față de cetățenii săi

Președintele Consiliului Județean Hu­ne­doara, Laurențiu Nistor, a declarat că dez­voltarea României nu poate fi construită…

11 ore ago

Parcul fotovoltaic de la Hărău e finalizat! Urmează punerea lui în funcțiune

Magdalena Șerban Să ai posibilitatea de la Dumnezeu să folosești resursele date, iar de la…

11 ore ago