Categories: Eveniment

Ambulanţă SMURD, implicată într-un accident rutier

O autoutilitară ce aparţine Serviciului Mobil de Urgenţă, Resuscitare şi Descarcerare Vulcan a fost serios avariată ieri, în jurul prânzului, pe când era într-o misiune.

Accidentul a avut loc în localitatea Uricani, unde echipajul format din doi paramedici a fost solicitat prin Serviciul de Urgenţă 112, să preia un caz din localitate. Însă maşina SMURD n-a mai ajuns la bolnav, deoarece s-a tamponat cu o autoutilitară şi s-a răsturnat într-un şanţ. Din fericire, echipajul ambulanţei SMURD nu a fost rănit, însă unul dintre pasagerii celuilalt autoturism a avut nevoie de intervenţia medicilor. „Avem o victimă, o femeie care se afla în autoutilitara implicată în accidentul rutier. Din datele pe care le avem până în acest moment, starea ei de sănătate nu este gravă. Se face cercetarea la faţa locului şi apoi, putem trage o concluzie asupra vinovatului”, a declarat ieri, şeful Poliţiei Uricani, Dănuţ Mocanu. Ambulanţa SMURD avea semnalele luminoase şi acustice în funcţiune, însă, chiar şi aşa, şoferul ei trebuie să respecte regulile circulaţiei rutiere. În ciuda faptului că s-a şi răsturnat în urma impactului, ambulanţa nu este foarte tare avariată. (M. Gânju)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că un per­sonaj din zonă s-a îm­prietenit cu alt per­so­naj,…

2 zile ago

Bulina albă

Silviu Nan, primarul comunei Gurasada Pentru că este deschis noilor investiții în comuna pe care…

2 zile ago

Bulina neagră

D.F., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

2 zile ago

Bătăuș „altoit” bine cu coada de la mop

O femeie din Vulcan, sătulă de certurile și bătăile consortului, a cerut autorităților protecție. La…

2 zile ago