Amânare în dosarul fostului primar al municipiului Lupeni

Ieri, Tribunalul Hunedoara a amânat judecarea dosarului în care fostul primar al municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă (foto), este acuzat de abuz în serviciu. Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei, Ildiko Glăman, magistraţii au acordat un nou termen de judecată pentru 26 ianuarie, amânarea fiind cerută de avocatul fostului edil.

Dosarul în care Cornel Resmeriţă, Miron Dorel Gărdean şi Cristofor Alin Condoiu au fost trimişi în instanţă de procurorii DNA se judecă în fond. Cauza a fost disjunsă din dosarul cunoscut opiniei publice cu denumirea „Gala Bute”, în care este judecată fostul ministru al Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, dar şi alţi angajaţi ai ministerului. Procurorii anticorupţie au intrat pe firul anchetei, având bănuieli că administraţia locală a municipiului Lupeni a primit fonduri cu „dedicaţie” de la ministerul condus de Udrea, pe care le-a direcţionat către firma Termogaz Company, controlată de afaceristul Gărdean, în baza unui contract supraevaluat. Banii erau destinaţi unor proiecte derulate prin programul „Schi pentru România”, iar pentru alocarea lor, fostul ministru ar fi beneficiat de „atenţii” din partea unor afacerişti hunedoreni, prin intermediari. În cazul contractului atribuit de autorităţile locale ale municipiului Lupeni, societăţii Termogaz Company, valoarea lucrărilor era de 10.896.359 de lei, finanţare asigurată din fonduri ale MDRT, având ca obiect actualizarea proiectului tehnic şi executarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a Staţiunii turistice Straja. Conform comunicatului DNA, autorităţile locale ale municipiului Lupeni au atribuit contractul fără licitaţie publică (…) şi au supraevaluat, cu intenţie, valoarea contractului, deşi cunoşteau că valoarea reală a lucrărilor era de 8.318.490 de lei, aşa cum rezulta din proiectul tehnic pe care Primăria Lupeni îl realizase anterior. Diferenţa de 2.577.869 de lei reprezintă prejudiciu pentru persoana vătămată municipiul Lupeni. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

14 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

14 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

14 ore ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

14 ore ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

14 ore ago