Trei centre de vaccinare împotriva COVID-19 din judeţul Hunedoara, între care şi primul centru de tipul drive-thru deschis în ţară, cel din Deva, îşi vor suspenda activitatea începând de luni, 7 martie, din cauza numărului scăzut de persoane care vin să se imunizeze în cadrul acestora.
„Având în vedere scăderea adresabilităţii în centrele de vaccinare din judeţ, începând cu data de 7 martie se suspendă activitatea centrelor de vaccinare Drive-Thru Deva, Casa Pensionarilor Hunedoara şi Centrul Cultural ‘Drăgan Muntean’ Deva. Persoanele care doresc să se vaccineze se pot adresa centrelor de vaccinare active şi medicilor de familie”, a anunţat vineri Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara.
Astfel, de săptămâna viitoare în judeţul Hunedoara vor mai funcţiona centrele de vaccinare de la spitalele din Orăştie, Petroşani şi Lupeni.
De asemenea, vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 se mai poate face la 79 de cabinete ale medicilor de familie din judeţul Hunedoara, care au încheiate contracte în acest sens cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.
În judeţul Hunedoara incidenţa cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 este în scădere, acest indicator fiind calculat vineri la o valoare de 6,2 la mia de locuitori, valori mari peste medie fiind consemnate în localitatea Şoimuş, 13,75 la mie, şi în municipiul Deva, cu 10,93 la mie.
Un număr de 52 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Hunedoara se aflau, vineri, în scenariul roşu, cu incidenţe ale cazurilor de boală mai mari de 3 la mia de locuitori. (A.N.)
Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că într-o primărie de la noi se întâmplă ca într-un…
Ministrul Muncii, Florin Manole (foto), a declarat ieri că economia României se confruntă cu probleme…
Liliana Stolnicu, managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad Pentru investițiile pe care le implementează din finanțări…
B.T., din municipiul Deva Pentru că a fost prins conducând mașina fiind sub influența drogurilor.…
Într-o tentativă grosolană de a falsifica realitatea și de a șterge cu o cârpă murdară…
Un bărbat din Uricani s-a trezit dator la un IFN după ce a încercat să…