La Deva, ne putem vaccina anti Covid direct din maşină

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vacci­na­rea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheor­ghiţă, a declarat ieri că primele centre de imunizare anti-COVID de tip drive-thru vor fi funcţionale până la finalul lunii aprilie.
El a precizat că persoanele care se vor vaccina în aceste centre vor primi serul de la compania Pfizer, fără programare.
„Până la finalul lunii aprilie vom avea pri­mele centre în ţară de acest gen şi care vor primi vaccin de la compania Pfizer. Pot să vă spun de Bucureşti, Deva din judeţul Hu­ne­doara şi mai sunt şi alte judeţe care au în plan organizarea acestor centre de tip drive-thru. Fără programare. Am di­men­sionat la circa 400 de persoane care pot să fie vacci­nate în fiecare zi. Persoanele vor veni doar cu mijloacele de transport, fie per­sonale – auto­turisme cu capacitate ma­ximă de patru plus unu persoane – sau mijloace de trans­port în comun gen taxi, Uber şi alte tipuri si­mi­lare de transport. În zona de triaj este ne­voie să prezinte un do­cu­ment de identitate, preferabil să se pre­zinte cu chestionarul de triaj completat, se poate descărca din apli­caţie. Dacă nu se prezintă cu el descărcat, se completează în supravegherea medicului, se evaluează criteriile medicale care indică vac­cinarea şi se efectuează înscrierea în Re­gistrul elec­tro­nic de naţional al vaccinărilor”, a explicat medicul militar. (A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Este studiu clinic intins pana in 2023, de ce nu se spune si asta cand se face in goana calului? In masina, in tren pe drum oriunde numai sa bifam ceva!!!

  • Ca oile la tuns. Vaccinarea este un act medical, nu burger Mac. Dar cine sa inteleaga? Nu isi mai asuma nimeni nimic.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Oare pentru ce-i mai plătim? Gurile rele din capitala cu lămpașe ne-au adus în atenție…

16 ore ago

Bulina albă

Maria Iacob-Ridzi, sportivă din Petroșani Pentru că a reușit alături de Sofia Elena Anghel, partenera…

16 ore ago

Bulina neagră

Sorin M., din Lupeni Acuzat de tâlhărie calificată, pentru că judecătorii îl consideră un pericol…

16 ore ago

Complexul energetic „Valea Jiului”: Poşa, director general, Mari­nescu preşedintele C. A.

Reprezentanții Complexului Energetic „Valea Jiului” anunță că s-a terminat procedura de selecție pentru ocuparea funcției…

16 ore ago

Împrumutați bani, dacă vreți să-i pierdeți!

O femeie din Uricani a ajuns la ju­decată după ce a împrumutat unui bărbat din…

17 ore ago

Cățelul Odin, prezent la început de an școlar pe străzile Devei

Ieri, polițiștii au fost prezenți în zona unităților de învățământ și la trecerile pentru pietoni,…

17 ore ago